Săptămâna trecută, sala „Ana Pascu” din București a găzduit Campionatele Naționale de scrimă destinate juniorilor U20 și cadeților U17, competiție la care sportivii bihoreni au reușit din nou să se remarce prin rezultate solide.

Cel mai bun rezultat la individual pentru Oradea a fost obținut de Alexandra Drăgan, sportivă legitimată la CSM Oradea, care a urcat pe treapta a doua a podiumului în proba feminină de spadă, devenind vicecampioană națională la categoria sa de vârstă. Alexandra a avut un parcurs foarte bun pe planșă, fiind întrecută în finală doar de Daria Stănciulescu, de la CSA Steaua București.

În clasamentul final al probei de spadă feminin, podiumul a fost completat de Maria Alina Alexandrescu (LPS Petrache Trișcu) și Johanna Kurtinecz (CS Satu Mare), ambele medaliate cu bronz.

Performanțe notabile au fost înregistrate și în proba pe echipe. Echipa masculină de spadă a clubului LPS Bihorul Oradea, formată din Petru Bența, Mihnea Codrean, Gabriel Popa și Mihnea Tămășan, a cucerit medalia de bronz în cadrul Campionatului Național de juniori.

Bihorenii au avut un parcurs constant și au reușit să se impună în duelurile decisive pentru podium, încheind competiția pe locul al treilea, după CS UNEFS București și CS Universitatea Craiova. Pe poziția a patra s-a clasat LPS Craiova.

Rezultatele obținute la această ediție a Campionatelor Naționale confirmă că Oradea rămâne un centru important pe harta scrimei românești.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!