Orădeanul Erno Varga, spălătorul de vase devenit celebru în 2018, după ce o filmare cu el cântând la pianina din Parcul Libertății devenise virală pe internet, a ocupat locul al patrulea în finala concursului Românii au talent, de la Pro Tv, desfășurată vineri seară.
După cum se știe, orădeanul a primit un Golden Buzz de la juratul Andi Moisescu, pe care l-a impresionat atât cu vocea cât și cu atitudinea sa. Vineri, în marea finală, el a ales interpreteze melodia "You Raise Me Up".
Întrebat, într-un interviu la ProTv, ce va face cu banii dacă va câștiga, tânărul de 31 de ani a spus că nu vrea să-și ia nici mașini Ferrari și nici alte lucruri scumpe: "Dumnezeu știe cel mai bine ce trebuie să se întâmple și dacă voi câștiga, cu siguranță voi avea grijă de toți oamenii dragi mie".
Până la 18 ani, Erno s-a mutat din orfelinat în orfelinat, în mai multe județe, pentru că mama lui își schimba des domiciliul.
Complet marcat de necazurile și greutățile din centrul de plasament, s-a angajat ca spălător de vase la restaurantul unui hotel din Oradea și, de atunci, viața lui a început să se schimbe. Conform spuselor lui, proprietarul l-a motivat să fie un om mai bun.
Erno Varga s-a îndrăgostit prima dată de muzică când a ascultat operă. Aceasta cântă la pian, cântă și cu vocea, deși nu are studii de specialitate.
Din 2014, Erno locuiește la Centrul social Dignitas din Oradea, dedicat tinerilor fără casă și familie, unde a învățat să se gospodărească singur. În septembrie, anul trecut, a decis să se înscrie la preselecțiile din Cluj de la „Românii au talent”, îndrumat de prieteni din orfelinate care și-au încercat și ei norocul. Nu i-a venit să creadă când, după câteva zile, a fost chemat la București, la filmări, în fața juraților concursului. Iar când Andi Moisescu a apăsat „Golden Buzz”, trimițându-l direct în semifinalele emisiunii, și-a dat seama că are un dar de arătat lumii.
Marele câștigător al celei de-a zecea ediții a concursului „Românii au talent” este mecanicul auto Radu Palaniță, care, fără să aibă studii muzicale, i-a cucerit pe românii care l-au votat în marea finală de vineri seară, interpretând piesa „My Way”, a lui Frank Sinatra.