Un bărbat de 38 ani din Dobreşti a fost arestat pentru 30 de zile şi este anchetat pentru furt calificat după ce s-a descoperit că, în perioada iulie - septembrie, a furat 14 acumulatori pentru sisteme de telecomunicații în valoare de 10.000 lei dintr-un depozit al companiei RCS&RDS situat în aceeaşi localitate.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de  Biroul de Presă al Poliţiei Bihor, bărbatul ar fi pătruns prin efracție în incinta depozitului pentru a lua acumulatorii care cântăresc peste 40 de kilograme fiecare, șase dintre aceştia fiind găsiţi la domiciliul său.

Hoţul, Iuhasz Ioan, a fost reţinut luni, pentru 24 de ore, iar marţi a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și în faţa magistraţilor de la Judecătoria Beiuş, care au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliţie Dobreşti pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.