Un tânăr de 28 de ani din comuna Oşorhei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, după ce, în perioada 24 martie - 13 iunie, a comis şase spargeri de locuinţe şi societăţi comerciale, acţionând atât pe cont propriu, cât şi alături de un complice de 23 de ani. Un al treilea bărbat, de 42 de ani, ar fi asigurat paza la una dintre lovituri. Cei din urmă sunt anchetați în libertate pentru complicitate.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Poliția Bihor, tânărul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Marius Venţel, a fost reținut miercuri pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea.
„Din cercetările efectuate de polițiștii orădeni a rezultat că, în perioada 22 mai - 3 iunie a.c., bărbatul, împreună cu un tânăr de 23 de ani, din comuna Roșiori, și el cercetat în cadrul aceluiași dosar penal, au pătruns prin efracție într-o locuință din Oradea și au sustras două trotinete, prejudiciul de aproximativ 2.500 de lei fiind recuperat de polițiști. Un bărbat de 42 de ani din Oradea ar fi asigurat paza locului faptei, fiind cercetat pentru complicitate la comiterea infracțiunii de furt calificat”, se arată în informare.
În noaptea de 15 spre 16 aprilie, acelaşi tânăr din Oşorhei, a escaladat poarta unei alte case și a furat o bicicletă în valoare de aproximativ 3.000 de lei. Ulterior, pe 13 iunie, la prânz, profitând că ușa unei alte case fusese lăsată neasigurată, a intrat și a plecat cu un televizor, o boxă audio și 150 de lei, prejudiciul fiind estimat la 2.000 de lei.
Pe 25 aprilie, în intervalul orar 08.30 - 10.00, acesta a sărit gardul unei alte case din Oradea, de unde a furat scule folosite în construcții și articole de pescuit din curte. Paguba totală a fost estimată la 7.000 de lei.
Nici firmele nu au fost ocolite. Pe 24 martie, în jurul orei 10.45, Venţel a intrat în curtea unei societăți comerciale, profitând de poarta lăsată deschisă, și a sustras o trusă de scule, în valoare de 750 de lei. Două zile mai târziu, pe 26 martie, a forțat vitrina unui magazin din Oradea și a furat două telefoane mobile, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.870 de lei.
Joi, Marius Venţel a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care au solicitat arestarea preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Oradea a admis propunerea și a emis mandat de arestare pentru 30 de zile, măsură care mai poate fi contestată la Tribunalul Bihor.
În total, prejudiciul cauzat în cele șase furturi depășește 18.000 de lei, din care o parte a fost recuperată de polițiști. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului.