Nouă specialiști din domenii diferite, dintre care opt orădeni, le-au vorbit unor tineri din România, Polonia și Spania despre parcursul lor profesional, provocările meseriilor pe care le practică și felul în care și-au transformat pasiunile în locuri de muncă.
Întâlnirea a avut loc joi, 23 iulie, la Posticum, în cadrul unei „Biblioteci Vii” organizate de Asociația Astrid. Evenimentul face parte dintr-un schimb internațional de tineri organizat într-un proiect Erasmus+, care reunește, timp de o săptămână, la Oradea, 30 de participanți din cele trei țări.
Proiectul urmărește să-i ajute pe tineri să înțeleagă mai bine provocările și oportunitățile de pe piața muncii și să-și dezvolte competențele necesare pentru viitoarele cariere, prin activități de educație non-formală.
De la fotografie și actorie, la turism și IT
În cadrul „Bibliotecii Vii”, oamenii au luat locul cărților și le-au oferit participanților posibilitatea să le „răsfoiască” experiențele prin discuții directe.
Tinerii au putut să stea de vorbă cu scriitoarea și publicista Anca Laslo, ghidul turistic și profesorul de limba engleză Öcsi (Ioan-Gavril) Selyem, profesorul universitar Valentin Blândul, actorul și asistentul social Ionuț Șerban, fotograful Remus Toderici, Casian Balș, coordonator Youth CommUnity în cadrul Fundației Comunitare Oradea, lucrătorul de tineret Bogdan Pop și Vladimir Calamar, specialist în testarea produselor software. Invitată a fost și Mara Rodrigues, expert Erasmus+ din Polonia.
Fiecare participant a avut posibilitatea să aleagă cinci dintre cele nouă „cărți vii” și să discute câte 15 minute cu fiecare dintre acestea. Formatul a fost unul interactiv, tinerii având libertatea să pună întrebări despre avantajele, dezavantajele și realitățile ocupațiilor prezentate.
Orientare pentru viitoarele cariere
Majoritatea participanților sunt adolescenți aflați încă în etapa în care își descoperă interesele și încearcă să-și contureze planurile profesionale.
Potrivit organizatorilor, discuțiile i-au ajutat să afle mai multe despre oportunitățile de angajare, meseriile prezentului și ale viitorului, dar și despre avantajele și riscurile freelancingului, antreprenoriatului sau ale unui loc de muncă tradițional.
„Biblioteca Vie” este o metodă de educație non-formală prin care persoane cu experiențe profesionale sau personale diferite devin „cărți” ce pot fi consultate prin conversații directe, într-un cadru deschis și interactiv.