Cum se întreţine un arbore, cum se fac toaletările ramurilor şi ce nevoi are un copac în mediul urban? Sunt câteva dintre temele pe care, săptămâna trecută, angajaţii Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea le-au discutat cu unul dintre cei mai pricepuţi români în arboricultură, Alexandru Purcaru.
Este unul dintre cei doi români acreditaţi de Societatea Internaţională de Arboricultură şi ţine lecţii practice despre cultura arborilor. La umbra parcului Brătianu, Purcaru a făcut o radiografie a copacilor din oraş...
"La Oradea există foarte mare interes"
- Cum aţi ajuns specialist în arboricultură şi la ce ajută munca dvs.?
- Sunt născut în Buşteni, unde pădurea a fost locul de joacă al tuturor celor din cartier. Am încercat o carieră în silvicultură, dar nu am terminat facultatea, pentru că atunci clocotea corupţia, te angajai numai cu şpăgi. Făceam şi alpinism şi am descoperit că era nevoie de oameni care să urce în arbori şi să-i cureţe. La noi nu existau cursuri care să te înveţe cum să tai, am făcut-o autodidact. Pe urmă am plecat în Norvegia, unde am învăţat de la dezvoltatori de echipamente, fruntea căţărătorilor la nivel mondial. În 2017, am obţinut certificarea Societăţii Internaţionale de Arboricultură, fondată în America în urmă cu peste o sută de ani şi compusă din cercetători de top, care dau ora exactă în lume. Accesul este foarte restrictiv şi nu este un certificat pe viaţă, ci valabil 3 ani, aşa că te forţează să faci educaţie continuă.
În 2018, m-am întors în ţară, iar anul acesta, împreună cu colegul meu Ştefan Nica, şi el acreditat internaţional, am reactivat Asociaţia Română de Arboricultură, cu care încercăm să promovăm bunele practici şi să îmbunătăţim Legea 24 din 2007 a spaţiilor verzi, care lucrează în detrimentul arborilor şi al vegetaţiei.
- Cu ce scop aţi venit la Oradea? Cât de des sunteţi chemat să susţineţi asemenea cursuri în primării?
- Am răspuns solicitării Primăriei de a arăta bunele practici internaţionale în corectarea arborilor şi cum trebuie să gestioneze vegetaţia din administrare. Am mai fost pe la primării, în parteneriat cu Asociaţia Peisagiştilor din România, dar de regulă sunt companii care sponsorizează asta. Oradea este a doua primărie care a băgat mâna în buzunar, prima fiind Tulcea. Am rămas plăcut surprins, la Oradea există foarte mare interes. Zilnic am discutat, de la 8 la 17, inclusiv în pauze, la subiect, nu de complezenţă. Se vede interesul oamenilor.
O problemă de management
- Care e cea mai importantă lecţie pe care trebuie să o înveţe angajaţii unei primării, în privinţa arborilor?
- Importanţa arborilor, pentru că atunci îi tratează cu atenţie. Apoi, contează managementul. Arborii sunt plante care se dezvoltă în zeci sau sute de ani şi noi le scurtăm drastic viaţa. Dacă nu a fost condus să aibă coroana aranjată, se rupe, creşte strâmb şi creează probleme de siguranţă. De aceea trebuie să urmăm o direcţie, chiar şi când oamenii se schimbă în funcţii.
- La Oradea aţi observat să existe un management?
- Nu prea. Arborii stradali se usucă pentru că au nevoie de sol afânat, spaţiu, minerale şi apă. Scuarurile au un metru lăţime, iar solul este atât de tasat, de zici că e beton. Ca să-l hidratezi, ţi-ar trebui multă apă care să penetreze uşor, dar nu mai avem ploi mocăneşti de lungă durată. De exemplu, toţi platanii ăştia (n.r. de pe latura nordică a parcului Brătianu) au lipsă de apă, de-aia sunt "degarnisiţi", au frunzele spre galben. În centrul parcului, unde solul nu e tasat, frunzele sunt închise la culoare, ceea ce denotă sănătate. În loc să aibă pe o ramură şapte frunze, apare una singură şi aia vai de ea. E primul strigăt de ajutor. Şi e păcat, sunt platani mari care pot dispărea.
- Se mai poate preveni dispariţia lor?
- Da. Trebuie afânat solul, dar cu grijă, pentru că 90% din rădăcinile principale ale arborilor trăiesc în primii 30 de centimetri.
De ce este un arbore valoros
- O problemă frecvent întâlnită este tăierea arborilor, pentru a face loc unor parcuri sau piste de alergare. De ce la noi arborii nu pot fi ocoliţi sau integraţi în proiecte?
- Este tot o discuţie de management. Trebuie să ştim: cât de mult îşi doreşte comunitatea acel arbore? Este un arbore valoros? Nici nu trebuie să trecem în extremă, să ne legăm cu lanţuri de toţi arborii.
- Relocarea arborilor poate fi o soluţie viabilă?
- Dacă sunt plante micuţe, se execută uşor, dar cu cât e mai mare, cu atât costă mai mult. În Germania, un stejar plantat în al Doilea Război Mondial a fost relocat, la cererea comunităţii, dar a costat peste 700.000 euro pentru a fi mutat 25 metri.
- Cum se evaluează valoarea unui arbore?
- Prin eco-beneficiile lui multiple. Umbreşte solul, iar noi avem nevoie de umbră. Dacă ai un grup de arbori în jurul unei clădiri, vara nu mai plăteşti atât de mult pentru răcirea clădirii, şi invers iarna, aşa că te ajută economic. Apoi, dacă l-am desface pe bucăţi, fiecare ramură şi frunză, am vedea că un arbore ocupă o suprafaţă de câţiva kilometri pătraţi, care reţine praf şi apă, iar sistemul pluvial nu mai este atât de solicitat. Mai avem retenţia de carbon, din ce în ce mai importantă. Putem transpune financiar cât ne costă pe noi să reţinem o tonă de carbon sau să producem oxigen şi îi dăm valoare arborelui. În plus, un arbore matur este un ecosistem, cu păsărele, gândăcei, ciupercuţe. Arborii sunt dependenţi de ele, când s-a întrerupt acest lanţ trofic, devin bolnăvicioşi. Aici avem o altă problemă: abuzul de insecticid pentru ţânţari. Noi ar trebui să umblăm la cauză, nu la efect, pentru că dacă ne scapă un singur ţânţar adult, va depune un milion de ouă, în timp ce noi am otrăvit un cartier întreg.
- Oradea are arbori valoroşi? Sunt sănătoşi, duc o viaţă bună?
- Da. Mi-a plăcut foarte mult, chiar mi se pare puţin fiţos, în sensul bun, zona de luncă din centru. Aici am văzut pentru prima oară un şarpe mic cu un peşte şi mai mic în gură. Aveţi broaşte ţestoase, răţuşte de toate neamurile, este o zonă foarte valoroasă, care trebuie conservată. Şi parcul Libertăţii este impresionant, cu arbori mari. Strada cu sâmbovine, Tudor Vladimirescu, este atât de frumoasă! Să ai aşa o stradă umbrită într-un oraş este ideal.
Soluţia este diversificarea
- Poate toaletarea incorectă a unui arbore să-l omoare?
- Da. Dacă facem o intervenţie agresivă, cum se poartă, arborii se stresează că au pierdut masă foliară, şi încurajează formarea de lăstari noi, care vor creşte foarte repede. Dacă arborele a fost ciuntit cu scopul de a lumina o zonă, va funcţiona maxim doi ani, pentru că lăstarii vor depăşi înălţimea iniţială a arborelui. Nu ne-am atins scopul, doar am nenorocit un arbore. Apoi, arborele sigilează o rană cu ţesuturi noi şi, într-un singur sezon, nu are capacitatea să închidă o suprafaţă mare, ceea ce înseamnă o fereastră mare pentru fungi. De aceea este important să faci tăierile de corecţie preventiv, când arborii sunt mici, din foarfecă, ceea ce nici nu costă mult.
- În ultimii 10 ani, din Oradea au dispărut 30.000 de copaci. Cât ar trebui să plantăm, ca să ne recăpătăm beneficiile asigurate de ei?
- Nu trebuie să ne raportăm la numărul arborilor, ci la calitatea lor. De exemplu, în acest parc Brătianu, este o densitate mare, dar dacă ne uităm la coroane, sunt mici, pentru că sunt înghesuiţi. În străinătate se ia în calcul nu numărul de arbori, ci suprafaţa foliară. Poţi să ai doi arbori, cu coroane atât de mari că înlocuiesc 20, iar tu faci tratamente doar la doi. Aici, dacă tăiem un arbore, se vor îmbolnăvi ceilalţi, pentru că rămân descoperiţi, curenţii de aer intră, îi ciufulesc şi îi rup.
- Şi care ar fi soluţia?
- Orădenii trebuie să stabilească ce vor de la acest parc. Dacă rămâne zona neatinsă, plantăm acum puieţi, să avem cu ce să înlocuim.
- Ce arbori recomandaţi să fie plantaţi în oraşe?
- Arborele potrivit la locul potrivit. Dacă punem sub fire de electricitate un arbore care la maturitate are 30 de metri, va trebui să-l ciuntim. Şi trebuie să lucrezi diversificat, cu cât mai multe specii. Aici avem mulţi castani, predispuşi la o molie minieră. Dacă îi afectează, rămâneţi fără ei şi va fi câmp.
- Foarte frecvent apar conflicte între vecini în ceea ce priveşte arborii: unii vor umbră, alţii vor lumină, unii se tem că le cad crengile uscate în cap, alţii de poluare. Cum putem scăpa de aceste probleme?
- Soluţia e simplă: un regulament care să spună clar ce e voie şi ce nu, şi în Oradea am înţeles că aveţi. Este datoria ta, locuitor al unui oraş, să fii informat; dacă nu eşti, înseamnă că nu locuieşti aici. Iar dacă nu-ţi convin regulile, te muţi.