Noua fântână arteziană din Parcul 1 Decembrie îi atrage seară de seară pe orădeni cu jocuri de apă, muzică clasică și lumini colorate.
Programul anunțat inițial de Primărie a fost extins între timp: spectacolele au loc acum zilnic, inclusiv în timpul săptămânii, în trei intervale orare.
Fântâna-magnet
În weekend, în jurul fântânii de mari dimensiuni s-au adunat o mulțime de orădeni, de la copii până la oameni în vârstă, care au urmărit jeturile de apă „dansând” pe acorduri de muzică clasică și schimbându-și culorile odată cu lăsarea serii.
Mulți dintre orădeni nu știu însă când pot vedea reprezentațiile, în condițiile în care Primăria Oradea nu a făcut public programul actualizat.
Solicitat luni de BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al municipalității, Octavian Haragoș, a transmis că instalația funcționează în fiecare zi timp de 11 ore.
„Programul de funcționare al fântânii este între orele 10-21. Spectacolul muzical are loc zilnic în următoarele intervale orare: 18.30-19, 19.30-20 și 20.30-21”, a precizat reprezentantul Primăriei.
Așadar, cele trei reprezentații, fiecare cu o durată de circa 30 de minute, pot fi urmărite atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, conform aceleiași surse.
Program schimbat
Fântâna a fost pusă în funcțiune pe 8 august, odată cu redeschiderea parțială a Parcului 1 Decembrie, după 13 luni de șantier.
La acea vreme, municipalitatea anunțase că jeturile de apă vor funcționa zilnic între orele 10 și 19, dar că programul muzical va fi oferit numai sâmbăta și duminica, între orele 18.30 și 19. Tot atunci, Primăria preciza că sistemul de iluminat decorativ nu va fi activat, urmând să fie pornit „ulterior, după depășirea perioadei actuale de criză energetică”.
Între timp, fără ca modificările să fie anunțate public, programul fântânii a fost prelungit până la ora 21, reprezentațiile muzicale au devenit zilnice, iar instalația de iluminat a fost și ea pusă în funcțiune, colorând jeturile de apă după lăsarea serii.