La aproape un an de când adăpostul Grivei a fost închis de autorităţi pentru două luni, după ce au fost descoperite mai multe nereguli, inclusiv câini ținuți în condiţii improprii, înghesuiţi şi amestecaţi în ţarcuri şi vizbil înfometaţi, conducerea Administrației Domeniului Public Oradea, care îl gestionează, a organizat, miercuri, o vizită pentru reprezentanţii presei, ca să arate schimbările prin care a trecut singurul adăpost public de câini din Bihor.

Capacitate mărită

Conferinţa de presă de la faţa locului a fost susţinută de şeful ADP Oradea, Liviu Andrica, care a precizat că, de la începutul anului, adăpostul situat pe strada Corneliu Baba nr. 19 a trecut prin mai multe schimbări, motiv pentru care în luna iunie 2023 Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a autorizat extinderea sa. Astfel, în prezent acesta poate găzdui 200 de câini, cu 50 mai mulţi faţă de câţi puteau fi adăpostiţi înainte.  

"Trebuie să înţelegem că, de mai bine de un an, ADP se ocupă şi de preluarea câinilor fără stăpân de pe teritoriul judeţului, câinii fiind luaţi din centrele mari de colectare din judeţ, şi anume Aleşd, Beiuş, Marghita şi Salonta. În prezent avem circa 120 de câini aici, care sunt ţinuţi în mai multe zone", a explicat Andrica, care a prezentat și două maşini de transport (în foto) cu care câinii sunt transportaţi din judeţ până la adăpost.

Jurnaliştii au fost îndrumaţi apoi spre cele trei ţarcuri izolatoare, unde sunt ţinuţi câinii imediat după ce au fost ridicaţi de pe străzi.

În trecut, acolo au descoperit Poliţia Animalelor şi DSVSA mulţi căţei care stăteau în propriile fecale, amestecaţi cu patrupedele adulte. Când reprezentanţii presei au mers miercuri acolo, într-un izolator erau ţinuţi câte doi sau trei câini, dar în funcţie de mărimea şi vârsta lor.

"În acest an, în toate ţarcurile a fost turnat beton, s-au montat rigole de scurgere şi s-au introdus cuşti în fiecare boxă. Cuştile au fost improvizate din mesele comercianţilor de la fosta Piaţă Nufărul. De asemenea, a fost făcut încă un izolator, cel cu numărul 3, unde sunt ţinuţi câinii periculoşi şi cei de vânătoare", a explicat Andrica.

Câinii, sterilizaţi doar după adopţie

Turul a continuat cu zona în care sunt ţinuţi câinii care pot fi adoptaţi. Şi acolo multe cuşti şi zone de adăpostire au fost improvizate din rămăşiţele meselor şi acoperişurilor pieţelor publice, care se află şi ele în administrarea ADP.

Acolo hrănirea ori atingerea animalelor este interzisă, aşa că bihorenii pot cel mult să le vadă prin gard şi să citească, pe afişele anume montate pe uşile ţarcurilor, din ce localităţi din Bihor au fost ridicate. De asemenea, ei pot să-şi aleagă viitorul prieten cu care să plece acasă.

"Câinii de aici sunt hrăniţi cu mâncare uscată, de câteva ori pe săptămână primim şi resturi de mâncare de la Aquapark Nymphaea şi vinerea de la alţi parteneri precum Selgros, Auchan şi Profi", a detaliat Andrica. La vizita jurnaliştilor, câinii "adoptabili" nu păreau a fi înfometaţi.

Ca o noutate, şeful ADP a mai spus că cei care vin la târgul de adopţii, care se ţine în fiecare sâmbătă, între orele 10-14, pot lua în grijă şi puii mai mari de două luni.

"Decizia a fost luată după aprobarea acesteia la penultima şedinţă a Consiliului Local Oradea. În cazul puilor, noi nu putem asigura sterilizarea, ci stăpânii trebuie să facă asta. Asta pentru că femelele pot fi sterilizate doar de la 6 luni, iar masculii de la 8 luni. De asemenea, în cazul celor mai mari, noi asigurăm sterilizarea doar după ce câinii sunt adoptaţi. De aceea, masculii şi femelele sunt puşi în ţarcuri separate, pentru a nu se împerechea. Atunci când îi preluăm, medicul veterinar angajat aici se ocupă de ciparea, deparazitarea câinilor şi de alte tratamente medicale", a detaliat Liviu Andrica.

Conform legii, după 14 zile în care au stat în adăpost şi nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, câinii fără stăpân pot fi eutanasiaţi. Șeful ADP a precizat însă că, la Adăpostul Grivei, eutanasierea nu se face automat la 14 zile în cazul exemplarelor sănătoase și arătoase, care au mai multe șanse pentru adopție. "Unii sunt ţinuţi aici chiar şi un an", a mai spus el.

În final, la întrebările BIHOREANULUI cu privire la improvizaţiile făcute în adăpost, Andrica a spus că nu se fac investiţii foarte mari în acest spaţiu deoarece adăpostul ar trebui mutat.

"Trebuie să înţelegem că aici nu este un hotel, ci un adăpost. Aici vor începe în curând lucrările la drumul expres Oradea - Arad şi eu cred că în doi ani ar trebui, şi sperăm, să ne mutăm. Nu vă pot spune încă unde, pentru că nu am găsit un teren, dar se va întâmpla asta", a precizat Andrica. În prezent, adăpostul se află pe un teren al Primăriei Oradea.

Lagăr de câini

Turul s-a încheiat fără a fi prezentate şi sălile unde se fac operaţii ori se administrează tratamente medicale.

Andrica a mai spus că ADP Oradea a investit la „Grivei”, în ultimul an, circa 210.000 lei, iar în plus, cheltuielile lunare de întreţinere sunt de 100.000 lei.

În ce priveşte tarifele de ecarisaj, ADP Oradea ridică şi transportă cadavrul la adăpost din gospodăriile private pentru 50 lei, alţi 50 lei costă depozitarea în camera frigorifică până la incinerare. Incinerarea propriu-zisă, care se face în judeţul Arad, costă 5 lei pe kilogram. Există şi posibilitatea predării cadavrului la punctul de ecarisaj, în acest caz nemaifiind percepută taxa de transport.

Dosar penal

Aşa cum BIHOREANUL a scris, adăpostul Grivei a fost închis în noiembrie 2022, după ce DSVSA Bihor şi Poliţia Animalelor au descoperit că acolo câinii erau ţinuţi în condiţii improprii, înghesuiţi şi amestecaţi în ţarcuri indiferent de talie ori sex, supravieţuind în fecalele proprii şi mulţi fiind subnutriţi.

De asemenea, autorităţile au descoperit că nu se ţinea o evidenţă transparentă a câinilor preluaţi şi că aceştia nu primeau tratamente medicale. Poliția Animalelor face în continuare cercetări în dosarul penal deschis atunci.

În luna ianuarie a anului acestuia, ADP Oradea a anunţat redeschiderea adăpostului.


(Foto: arhivă)

Situaţia de anul trecut nu a fost un caz singular. În noiembrie 2012, la o lună după ce stabilimentul a fost preluat de ADP, mai mulţi iubitori de animale au reclamat Parchetului Bihor că animalele nu erau bine îngrijite, lucru care a fost confirmat apoi în urma unei anchete penale, care s-a încheiat cu condamnarea la închisoare pentru câteva luni a veterinarului şi a administratorului de atunci.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!