A fost nevoie de o banală conferinţă de presă organizată de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor pentru ca un detaliu jenant să devină public: în blocul operator al secţiei de Ginecologie a Spitalului Dr. Mircea Pop din Marghita intră cine vrea şi cum vrea.
"În urma unui control efectuat în luna martie la spitalul din Marghita s-a constatat nerespectarea filtrelor şi lipsa securizăii accesului la blocul operator al secţiei de Ginecologie", a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, dr. Dorel Ţîrţ.
Paradoxul este că Spitalul Dr. Mircea Pop din Marghita abia a fost complet modernizat anul trecut, în urma unor investiţii fără precedent în valoare de peste 7 milioane lei cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii alocate în vremea când acesta era condus de actualul deputat Cseke Attila.
"Nu au fost respectate cerinţele de circuit specifice unui spital", a explicat dr. Ţîrţ, la solicitarea jurnaliştilor, adăugând că, de asemenea, la aceeaşi secţie de Ginecologie a spitalului din Marghita inspectorii sanitari au mai constatat că nu sunt respectate nici regulile de precolectare a reziduurilor medicale rezultate din operaţiunile de pansare a pacientelor în saloane. Altfel spus, pansamentele şi vata folosite nu erau colectate separat, ci aruncate de-a valma cu alte deşeuri, în ciuda faptului că deşeurile medicale au un regim special din cauza potenţialului de infectare a unor persoane sănătoase.
Cu toate acestea, conducerea spitalului din Marghita a fost sancţionată cu un simplu avertisment, impunându-se totodată "conformarea la reguli".
Tot într-un spital, de data aceasta la cel orăşenesc din Aleşd, la secţia de Pneumoftiziologie, inspectorii DSP au amendat o asistentă cu 500 de lei pentru "nerespectarea normelor de protecţie a lucrului la efectuarea tratamentelor parenterale", adică la administrarea injecţiilor.