Spitalul Județean din Oradea a câștigat 1 milion de euro din PNRR pentru transformarea digitală a sistemului informatic, urmând să fie semnat în curând contractul de finanțare și apoi să fie lansată o licitație pentru achiziția de echipamente și de software.

Între altele, spitalul va avea un program informatic care va permite monitorizarea și stocarea datelor medicale ale pacienților din ATI pre și post operator, ceea ce va permite o mai bună ajustare a tratamentelor, dar și depistarea unor eventuale greșeli medicale.

Potrivit unei informări transmise de Spitalul Județean, unitatea a obținut suma de 1 milion de euro pentru „Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală”, astfel de investiții urmând să fie făcute pe trei componente: în echipamente și sisteme informatice, în software medical și în software non-medical.

„Din acești bani vor fi achiziționate echipamente IT pentru înlocuirea celor învechite și suplimentarea celor existente, ceea ce va îmbunătăți procesele operaționale, asigurarea conexiunilor între cele șapte clădiri ale spitalului și furnizorii de mententanță pentru echipamentele medicale de radiologie, laborator și altele”, a declarat BIHOREANULUI șeful Compartimentului Informatic al spitalului, Florin Cozma.

Pe de altă parte, adaugă acesta, tot din banii PNRR va fi achiziționat și implementat un soft medical destinat secțiilor ATI. „Datele pacientului vor putea fi monitorizate, vizualizate și stocate, ceea ce va permite urmărirea mai în detaliu a îngrijirii pacienților pre și post operator, inclusiv ajustarea deciziilor medicale în funcție de aceste date. Practic, vor fi colectate date de la aparatele la care este conectat pacientul - incubatoare, ventilatoare, injectomate, monitoare de funcții vitale, stații centrale de monitorizare, inclusiv din paturile cu capabilități wireless - și vor servi medicilor în luarea deciziilor. Sistemul va fi capabil inclusiv să indice dacă pacientul are o alergie la un medicament sau la o componentă a unui medicament, alergie nediagnosticată până la momentul respectiv”, a explicat specialistul IT al Spitalului Județean.

În fine, o a treia destinație a fondurilor europene nerambursabile pentru digitalizare este achiziția unei soluții informatice securizate care să asigure acces de la distanță la programele informatice și la stațiile de lucru IT ale spitalului pentru utilizatori autorizați, fie ei interni, fie externi cum sunt operatorii de asistență, depanare și service.

Potrivit șefului Compartimentului IT al Spitalului Județean, licitația pentru toate aceste achiziții de echipamente și programe informatice urmează să fie lansată după semnarea contractului de finanțare, iar implementarea noilor soluții să fie realizată până la finele anului viitor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!