Deşi a evoluat în deplasare, echipa „super voleibalistelor” orădene şi-a demonstrat valoarea, câştigând ambele confruntări pe care le-a avut în perioada 16 – 17 martie, cu CSS Tg. Mureş şi cu CSS Bacău.

Mai întâi, la Târgu Mureş, elevele antrenorului Cătălin Mihăescu s-au impus cu scorul de 3-0, pe seturi cu 25-12, 25-20 şi 25-17, iar apoi, o zi mai târziu, s-au deplasat la Bacău pentru restanţa cu echipa gazdă CSS, pe care au întrecut-o, de asemenea, destul de clar, cu 3-1. Pe seturi, în acest joc s-a consemnat: 25-22, 25-20, 18-25 şi 25-15.

Cu aceste două victorii, formaţia ACS Super Volei Oradea s-a clasat pe locul 2 în Grupa E, calificându-se la turneul semifinal al Campionatului Naţional de volei pentru junioare, alături de alte cluburi consacrate, precum: Dinamo Bucureşti, CSM Bucureşti, CSM Constanţa, CSS Bega Timişoara şi CSS Târgovişte.

Turneul semifinal se va desfăşura în perioada 19 – 21 aprilie, într-o localitate care urmează a fi desemnată de Federaţia Română de Volei.

„Felicităm fetele pentru munca, ambiţia şi devotamentul de care au dat dovadă de-a lungul  campionatului. Suntem convinşi că vor realiza performanţe mult mai înalte în etapele ce vor urma. Suntem mândri de ele şi de tot ce au obţinut până în prezent şi le dorim succes în etapa ce urmează, unde vom fi alături de ele”, a declarat Lucia Daniela Drăgan, preşedinta ACS Super Volei Oradea. Aceasta a dorit să mulţumească şi antrenorului Cătălin Mihăescu, dar şi părinţilor, „care sunt mereu alături de echipă”.

Lotul deplasat de ACS Super Volei la cele două meciuri de la Tg. Mureş şi Bacău a fost format din: Csuka Ingrid - căpitan, Opriş Daria, Ciucur Daria, Tomescu Andreea, Mihoc Petra, Popescu Andra, Schipala Daria, Ciuciu Iasmina, Floruţa Ştefania şi Molnar Dorothya.

În altă ordine de idei, în weekendul de urmează, echipa de U15 de la Super Volei Oradea va juca în compania celor de la CSS Blaj, LPS Oradea, CSS Bega Timişoara şi CSS Botoşani, în cadrul unor partide ce vor conta pentru turneul semifinal, care va fi găzduit în sala Şcolii Gimnaziale Dacia din Oradea, în perioada 22-24 martie.

La finalul acestui turneu, doar echipa de pe primul loc se va califica pentru turneul final al acestei categorii de vârstă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!