Sportivii bihoreni s-au întors cu 14 medalii de la întrecerile Campionatului Mondial de Karate, versiunea IKU, competiţie care a avut loc în Italia, la Sala Polivalentă din Caorle, în perioada 27 – 30 octombrie.

La aceste întreceri au participat peste 1.500 de karateka, din 45 de ţări. La final însă, în clasamentul pe naţiuni, România a ocupat un onorabil loc 2, după ţara gazdă, Italia.

Judeţul Bihor a avut 20 de sportivi participanţi, proveniţi de la C.S. Tripa Salonta, club aflat în parteneriat cu centrul de performanţă Shogunul Oradea şi catedra de Karate Shotokan a Palatului Copiilor Oradea şi Dragonul Arad. Aceştia au fost sprijiniţi de primăria din Salonta, de un sponsor local, reprezentat de Alexandru Tiriteu, de Federaţia Română de Arte Marţiale, Departamentul de Karate IKU, Clubul Shogunul, Palatul Copiilor Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, iar evoluţiile lor au fost deosebite.

Karate

Sportivii bihoreni au reuşit să-şi adjudece 14 medalii, dintre care 6 au fost de aur, 4 de argint şi 4 de bronz, iar în urma acestei competiţii, "putem spune că pregătirile pentru Campionatului European de Karate Wado-kai Bucureşti 2022, care va avea loc săptămâna viitoare, au intrat în linie dreaptă", după cum a transmis, într-un comunicat antrenorul Ioan Vaida, cel care a ţinut să-i felicite pe sportivi pentru performanţele reuşite.

Rezultatele sportivilor bihoreni la Campionatul Mondial de Karate, versiunea IKU, din Italia:

Locul I (medalie de aur): Kovacs Robert la kumite copii, Donea Denis Claudius la kumite individual minicadeţi şi kumite echipe minicadeţi, Foltuţ Alexandru la kumite individual cadeţi, Paul Octavian la kumite individual cadeţi şi Lalescu Luca la kumite echipe juniori.

Locul II (medalie de argint): Lalescu Luca la kumite rotativ echipe juniori şi la juniori kumite individual, Lipai Sara la kumite echipe junioare, Kela Andreea la kumite echipe cadete şi Lipai Ştefania la kumite echipe minicadete.

Locul III (medalie de bronz): Lipai Sara la kumite individual  junioare, Gyenge Sergiu la kumite individual cadeţi, Tripa Razvan la kumite individual cadeţi, la Kovacs Robert la kata individual copii.

Locul IV: Kela Andreea la kumite individual şi echipe, Felea Mayang la kumite individual şi echipe şi Tirpe Teodora la kumite individual şi echipe.

Locul V: Arghiroiu Alexandru la kumite individual şi echipe, Cirdei Alexandru la kumite individual şi echipe, Tirpe Tudor la kumite individual şi echipe, Birău Eduard la kumite individual şi echipe şi Olteanu Alexandru la kumite individual şi echipe.

„Felicităm sportivii pentru rezultatele obţinute. De asemenea, felicitări arbitrilor Tripa Ioan Andrei, pentru titlul de World IKU-Referee, şi domnişoarei Avram Tania Florina, pentru titlul de Continental IKU-Referee. Felicitări şi colaboratorilor antrenori îndrumători: profesor Ioan Vaida împreună cu antrenorii Elena Vaida şi Gyenge Marius. De asemenea, dorim să aducem mulţumiri, nu în ultimul rând, părinţilor care au sprijinit deplasarea la acest concurs!", a transmis, într-un comunicat, clubul bihorean.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!