Boxul bihorean s-a făcut din nou remarcat la Campionatul Național de Box U19, desfășurat în perioada 11–15 noiembrie la Brăila. Evenimentul a reunit în ring 110 sportivi din întreaga țară, înscriși în categorii cuprinse între 5 și 18 participanți. Cea mai „aglomerată” a fost categoria de 75 kg, cu 18 pugiliști, în timp ce la 85 kg s-au aflat doar cinci competitori.
Bihorul a fost reprezentat de trei cluburi 0 CS Crișul Oradea, CS Benea Oradea și Basti Box Salonta - iar dintre cei patru sportivi trimiși în competiție, trei au reușit să urce pe podium. Doi dintre ei s-au întors acasă cu titlul de vicecampioni naționali.
Categoria 85 kg a fost una cu puternic accent bihorean, având doi sportivi din Oradea printre cei cinci participanți.
Alex Scurt (CS Benea Oradea, antrenor Ioan Forian) a ajuns în finală după ce l-a învins în semifinale pe Rareș Ispas (CS Năvodari). În ultimul act, Scurt a cedat la puncte în fața lui Matei Nastasiuc (Rapid București), obținând titlul de vicecampion național.
Colegul său de club, Samuel Barela, a completat prezența bihoreană pe podium, urcând pe treapta a treia, după ce a fost învins în semifinale tot de Nastasiuc, pugilistul care avea să câștige categoria.
Vicecampion și la +90 kg
La +90 kg au concurat 9 sportivi. Mihai Mudura (CS Crișul Oradea, antrenor Viorel Crăciunea) a avut un parcurs solid, impunându-se în fața lui Bogdan Stoian (CSM Craiova) și Tudor Condurache (CS Dan Gym Bacău), ambele victorii venind prin abandonul adversarilor.
În finală, Mudura a fost învins la puncte de Denis Cucu (CSM Brăila), obținând, la rândul său, titlul de vicecampion național.
Categoria de 75 kg, cu nu mai puțin de 18 pugiliști, a fost cea mai competitivă din întregul campionat. Bihorul a fost reprezentat aici de László Róbert (Basti Box Salonta, antrenor Florin Delamarian). Sportivul salontan a câștigat în primul tur prin abandonul adversarului, Andrei Toma (Dinamo), încă din prima repriză.

În turul al doilea însă, László a fost nevoit să abandoneze tot în prima repriză, în fața clujeanului Elisei Otvos (RAI Boxing Cluj-Napoca), cel care avea să obțină medalia de bronz. Titlul categoriei a fost câștigat de Ionuț Cazacu (Dinamo București).