Desfăşurată sâmbătă şi duminică, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea, în organizarea Clubului Sportiv Crişul, a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor şi a Clubului Sportiv Municipal Oradea, întrecerile Cupei Transilvaniei la nataţie, o competiţie regională de înot rezervată copiilor de 10-11 ani, a fost dominată de reprezentanţii clubului CSM Oradea, care au obţinut 11 clasări pe podium.

De departe, performerul clubului orădean, dar şi al competiţiei a fost Ştefan Duca, sportiv născut în anul 2006, care a obţinut patru locuri I. Acesta s-a impus în probele de 50 de metri fluture, 50 de metri spate, 50 de metri liber şi 200 metri liber.

Pe lângă cele patru locuri I, Ştefan Duca a mai obţinut şi un loc secund în cadrul probei de 50 de metri bras.

Ceilalţi sportivi de la CSM Oradea care s-au situat pe podium au fost:

Anastasia Bako, născută tot în anul 2006, care a ocupat locul I în probele de 50 m bras şi 50 m liber, dar şi un loc II, la 50 m fluture;

- Edward Iari, născut în anul 2005, care a ocupat locul I  la 50 m bras şi poziţia a III-a la 50 m fluture;

- Veronica Negru, născută în anul 2006, situată pe locul III la 50 m bras.

Toţi aceşti sportivi de la CSM Oradea sunt pregătiţi de antrenorul Remus Oros.

De precizat însă că la final, clubul CSM Oradea s-a clasat pe primul loc în ierarhia generală a cluburilor.

Cupa Transilvaniei la înot de la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, a reunit la start aproximativ 300 de concurenţi născuţi în anii 2005 şi 2006, legitimaţi la secţiile de înot a mai multor cluburi.

La final, primii trei clasaţi de la fiecare probă au primit medalii şi diplome, iar echipele clasate pe primele trei locuri au primit câte o diplomă.