Toţi sportivii de la clubul CSU Oradea vor beneficia de acum înainte de servicii medicale specializate, după ce conducerea clubului a anunţat luni semnarea unui parteneriat cu o clinică privată.
"Clubul Sportiv Universitar Oradea şi Clinica Raze anunţă semnarea unui parteneriat medical cu scopul de a furniza servicii medicale sportivilor din cadrul clubului. Clinica Raze devine partenerul medical oficial al CSU Oradea, punând la dispoziţie consultaţii de specialitate, investigaţii imagistice şi analize de laborator într-un singur loc şi cu programare rapidă", a transmis clubul orădean, printr-un comunicat.
Ca urmare, sportivii din toate secţiile sportive ale CSU Oradea - inclusiv atletism, baschet, tir sportiv, volei, handbal, karate kyokushin, gimnastică ritmică, fitness şi polo - vor beneficia de serviciile medicale specializate oferite de echipa medicală de la Clinica Raze.
Reamintim că CSU Oradea este recunoscut pentru tradiţia sa în sport şi pentru performanţele sale. De-a lungul anilor, sportivii Clubului Sportiv Univeristar Oradea au obţinut numeroase titluri naţionale, inclusiv la atletism, tir sportiv şi karate kyokushin. De asemenea, CSU a furnizat constant sportivi pentru loturile naţionale.
"Prin acest parteneriat, sportivii CSU vor avea acces la serviciile medicale oferite de Clinica Raze, permiţându-le să-şi îmbunătăţească performanţele şi să-şi menţină sănătatea în cea mai bună formă posibilă", a mai precizat conducerea clubului orădean.