Campionatul Naţional de Sporturi Marţiale Coreene, desfăşurat la Târgu Mureş, în perioada 17-19 martie, a adus pentru Clubul Spotiv Royal Kwon Oradea 16 clasări pe podium.

Delegaţia orădeană, condusă de antrenorul Francisc Tripa 4 DAN, a cucerit 8 medalii de aur, 2 de argint şi 6 de bronz.

Pe prima treaptă a podiumului s-au situat: Kira Tripa, Larisa Cornea, David Alfoldy de două ori, Luca Ştreng, Bereczki Zsofia, Andre Richard şi Miruna Petruş. Locul II şi medaliile de argint au fost adjudecate de Luca Borz şi Frida Guthi. În fine, pe poziţia a III-a şi bronzul l-au adjudecat: Răzvan Giosu de două ori, Andre Richard, David Alfoldy, Jazmin Bohacs şi Luca Borz.

"La această competiţie, aceşti sportivi excelenţi s-au clasat pe locul 4 în clasamentul general al cluburilor în ciuda faptului că, de data acesta, din motive obiective, echipa de seniori ai clubului nostru nu s-a aliniat la start. Sunt foarte mândru de ei, de munca lor depusă, de devotamentul dovedit şi aş dori să le mulţumesc pe această cale şi acelor părinţii minunaţi care au format ceea mai tare galerie contribuind astfel la rezultatul obţinut", a declarat Francisc Tripa, preşedintele şi antrenorul clubului Royal Kwon, după competiţie.