Duminică s-a încheiat cel de-al doilea turneu de tenis internaţional din circuitul ITF Wold găzduit de Oradea în această lună. Este vorba de competiţia "J4 Oradea Junior Trophy", un turneu rezervat categoriei de vârstă de 18 ani şi organizat de clubul CSM Oradea la baza sportivă CSM Oradea Tenis Club (terenurile de tenis de lângă Arena Antonio Alexe).
În competiţia feminină de simplu s-a consemnat o finală între două sportive de mână stângă. A triumfat Cara Maria Meşter, de la CS Marc Tenis Cluj-Napoca, cea care s-a impus şi în proba de dublu. Meşter a depăşit-o în ultimul act pe Maria Sara Popa (LPS Mircea Eliade Bucureşti), în trei seturi, cu 6-4, 6-7, 7-5.
În proba de dublu, Meşter a făcut echipă cu Ştefania Bojica, iar în finală acestea s-au impus clar, în două seturi, cu 6-0, 6-1, în faţa cuplului format din Maria Sara Popa şi Vanessa Ioana Georgiana Popa Teiuşanu.
La masculin, în proba de simplu a triumfat dinamovistul Mihai Alexandru Coman, care din postura de cap de serie numărul 8 l-a învins pe principalul favorit, bulgarul Dinko Dinev, în penultimul act. În finală, Coman a trecut însă de un alt bulgar, Dimitar Draganov, în două seturi, cu scorul de 6-2, 6-1.
Acelaşi sportiv a triumfat şi în turneul desfăşurat săptămâna trecută, tot ITF, de aceeaşi categorie.
Proba de dublu marculin a fost câştigată de tandemul Dragoş Nicolae Cazacu (AS TC Bright Constanţa) – Alin Mihai Fătu (AS Tenis Club Bucureşti), care în finală au învins tandemul Jayson Mbogoro (Kenya) – Matei Victor Palcau, cu 6-3, 6-4.
La aceste întreceri, niciun sportiv orădean nu a ajuns până în faza semifinală.
Oradea urmează să mai găzduiască încă un turneu internaţional din circuitul ITF World, la categoria Juniors (18 ani). Acesta este programat să înceapă în 27 septembrie şi se va desfăşura tot la CSM Oradea Tenis Club.