Baschetbaliştii de la CSM Oradea iau atitudine împotriva bullying-ului în şcoli. Derby-ul de vineri din Arena Antonio Alexe cu oaspeţii de la U BT Cluj Napoca va fi dedicat fair-play-ului, sportivii urmând să îmbrace înainte de meci tricouri cu sloganul "Împreună împotriva bullying-ului! Să luăm atitudine!".

De asemenea, baschetbaliştii se vor duce în şcoli să le spună elevilor că hărţuirea nu e "cool", în cadrul unei campanii iniţiate de Poliţia Bihor.

Sportul înseamnă respect

Campania destinată prevenirii fenomenului de bullying în rândul elevilor de gimnaziu a fost iniţiată de poliţiştii Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi cu Centrul Judeţean de Resurse Psihopedagogice Bihor şi se desfăşoară în 50 de unităţi şcolare gimnaziale din judeţ sub sloganul "Împreună împotriva bullying-ului! Să luăm atitudine!".

"Credem că sportul înseamnă respect şi colegialitate şi dorim să transmitem aceste valori copiilor care visează să ajungă precum baschetbaliştii preferaţi", este mesajul transmis de reprezentanţii CSM Oradea, care s-au alăturat campaniei. 

În perioada următoare, echipa de baschet CSM Oradea va participa, alături de poliţiştii bihoreni, la activităţi preventive desfăşurate în şcoli, pentru a promova fair-play-ul.

"Sportivii vor promova mesaje antibullying, prin intermediul unui scurt filmuleţ preventiv, realizat de poliţişti", se arată într-un comunicat transmis, joi, de biroul de presă al Poliţiei Bihor. 

Derby pentru fair-play

Totodată, derby-ul cu U BT Cluj Napoca, programat pentru ziua de vineri, începând cu ora 17.15, va fi unul dedicat campaniei "Împreună împotriva bullying-ului! Să luăm atitudine!". 

"Sportivii orădeni vor intra pe teren echipaţi în tricouri dedicate acestui proiect, inscripţionate cu sloganul campaniei. Tricourile vor ajunge, ulterior, la copiii din public, însoţite de autografe", se arată în comunicatul poliţiştilor. 

Şi magicienii Eduard şi Bianca vor participa atât la realizarea filmuleţului preventiv cât şi la întâlnirile din şcoli.

Pornind de la ideea că viaţa însăşi e o magie, magicienii vor demonstra, printr-un joc de magie, simbolic, în faţa copiilor pe care îi vor vizita în şcoli, consecinţele pe care le au hărţuirea şi agresivitatea verbală asupra sufletului unui copil. 

Până în prezent, poliţiştii de prevenire bihoreni, alături de profesori şi psihologi, au desfăşurat peste 120 de activităţi preventive pe această temă în cele 50 de şcoli din judeţ, în care au fost implicaţi activ peste 4.000 de elevi, profesori şi psihologi. 

Un fenomen

În activităţile interactive desfășurate, poliţiştii şi partenerii de program au prezentat copiilor tipurile de comportament agresiv, i-au făcut să înţeleagă diferenţa dintre fenomenul de bullying şi cel de cyberbullying, care reprezintă hărţuirea din mediul online şi le-au prezentat consecinţele negative ale fiecăruia.

Bullying-ul este un cuvânt împrumutat din limba engleză, care reprezintă un comportament repetat şi intenţionat prin care agresorul îşi răneşte, persecută şi intimidează victima prin diferite forme: verbal - ţipete, porecle, sarcasm, insulte, jigniri; fizic - palme, loviri, îmbrânciri, bătăi; mobbing - agresiune verbală şi emoţională a unui grup faţă de un individ; relaţional - intimidare, denigrare, izolare, manipulare; cyberbullyng - trimiterea unui mesaj sau a unei imagini pe telefon sau internet pentru a denigra imaginea unei persoane; social - excludere, insulte cu privire la statutul social. 

Cere ajutor!

Bullying-ul începe, de multe ori, ca un joc, însă se transformă într-un abuz, care poate avea efecte foarte grave, un joc în care toţi au ceva de pierdut. 

Specialiştii recomandă victimelor să ceară sfatul unui coleg, ajutorul unui adult, profesor, părinte sau poliţist. De asemenea, acestora li se recomandă să nu răspundă cu violenţă, ci să îi semnaleze atacul unui profesor.

"Nu trebuie să faci lucruri care nu-ţi plac, doar pentru a nu deveni o victimă! Ignoră-l! Cuvintele, gesturile lui spun ceva despre el, despre frustrările lui şi nu despre tine", au mai transmis poliţiştii.