Campionatul Naţional indoor de tir cu arcul tradiţional a reunit peste 50 de sportivi de la cluburi din toată ţara, care au concurat la mai multe categorii: arc tradiţional replică istorică, bowhunter, tradiţional modern, longbow şi instinctiv. Dacă în calificări Ovidiu Lesei a ieşit abia pe locul III, la eliminatorii şi finale arcaşul legitimat la "Redpoint" Oradea şi-a învins pe rând adversarii, cu scoruri imbatabile.

În finală, Ovidiu Mihalaş-Lesei a obţinut medalia de aur şi titlul de campion naţional în faţa lui Marcel Lazăr (C.S. Gloriosa Bucureşti). "A fost foarte greu! Fără nici o exagerare, a fost greu. Am avut câţiva adversari care mi-au pus mari probleme, dar antrenamentele zilnice şi-au spus cuvântul şi am reuşit să-mi adjudec încă o dată titlul. Abia aştept competiţiile viitoare!", a declarat Ovidiu Lesei.

"Sportivul Ovidiu Mihalaş-Lesei trage cu arcul de doi ani şi locuieşte în Timişoara, dar este legitimat la C.S. "Redpoint", la fel ca mulţi alţi arcaşi din Sibiu, Arad, Bucureşti, Târgu Jiu sau Cluj, care au găsit în clubul orădean un partener serios şi dedicat pasiunii comune, tirul cu arcul. Acest sport olimpic a devenit, în ultimii ani, o prezenţă constantă în Oradea şi judeţul Bihor, o parte din cele şase cluburi autorizate şi două asociaţii fiind grupate în Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul", a declarat Mircea Stroe, antrenorul campionului de la "Redpoint".