Spitalul Judeţean din Oradea a constituit o adevărată comisie de anchetă, care are de elucidat o chestiune spinoasă moştenită de la Spitalul Municipal în urma unificării din această primăvară.

Bihorel a aflat că, în urma unui control desfăşurat anul trecut de auditorii Camerei de Conturi Bihor la Municipal, s-a descoperit că în timpul pandemiei, din martie 2020 până în martie 2022, o mulţime de angajaţi au luat necuvenit sporuri Covid chiar dacă nu au avut niciun contact cu persoane infectate, un exemplu fiind personalul bucătăriei.

Întrucât auditorii au făcut controlul prin sondaj, aşa încât prejudiciul nu a fost cuantificat, în raportul final au dispus extinderea verificărilor la toţi angajaţii şi stabilirea exactă a prejudiciului.

Prin urmare, imediat după unificarea spitalelor, comisia de jurişti, contabili şi funcţionari de la resurse umane "linge" mii de fişe de pontaj, ale tuturor salariaţilor, pentru toate cele peste 700 de zile cât a durat pandemia, verificarea urmând să se finalizeze abia prin ianuarie sau februarie, iar apoi cei care au luat necuvenit sporuri să fie puşi la restituirea banilor.

Fiind vorba de sume uriaşe, previzibil, se va lăsa cu un nou proces...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!