Federaţia Română de Tir cu Arcul, Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor şi Clubul Sportiv "Redpoint" Oradea organizează în 9-11 septembrie, pe stadionul Universităţii din Oradea, Campionatul Naţional al României la tir cu arcul.

Competiţia este destinată diviziilor de arc olimpic, arc compound şi barebow (copii şi juniori mici), pe distanţe între 30 şi 60 de metri. Până în prezent s-au înscris peste 60 de concurenţi, reprezentând 15 cluburi din 10 judeţe.

"Majoritatea concurenţilor au vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, mulţi dintre ei fiind campioni naţionali la categoriile lor de vârstă sau reuşind să obţină rezultate foarte bune la competiţiile oficiale federale", după cum a declarat Mircea Stroe, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Tir cu Arcul.

Cel mai mic concurent este Horia Trempe-Cotuna, de la Redpoint Oradea, care la 6 ani este şi cel mai tânăr arcaş legitimat din România. El va concura la categoria compound, alături de colegul său de club, Daniel Mirişan (7 ani). Orădenii mai au reprezentanţi la juniori II compound (Alin Mureşan, Armin Purle şi Victor Kiss) şi la junioare III compound (Alexa Buştea şi Vivien Bălteanu).

Competiţia va începe vineri, cu antrenamentul oficial şi şedinţa tehnică, iar sâmbătă vor avea loc calificările, urmând ca, în funcţie de numărul participanţilor, finalele şi festivitatea de premiere să aibă loc sâmbătă sau duminică.

La fel ca în fiecare an, trofeele concursului sunt… handmade. Anul acesta Liceul de Arte Oradea şi Red Core Forge Bistriţa au realizat vitralii pe sticlă, fixate pe o placă din lemn de mesteacăn.  

Concursurile de tir cu arcul au devenit deja o tradiţie în Oradea şi Bihor, acesta fiind al 9-lea an în care Clubul Sportiv "Redpoint" organizează competiţii naţionale. În cei nouă ani de activitate sportivă, la Oradea s-a organizat timp de patru ani Campionatul Naţional de seniori, precum şi Cupa Europei Centrale. În octombrie, Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor mai organizează tradiţionala Cupa Cetăţii şi finala Campionatului Judeţean.