Cât de "cinstiţi" sunt social-democraţii noştri vedem cu toţii atunci când partidul e nu doar la guvernare, ci şi în opoziţie. Să vedem, însă, cât de "săraci" sunt. Un recent clasament al celor mai bogaţi parlamentari români îl situa pe locul III pe deputatul PSD Zisu Stanciu, care are 70 de terenuri (de toate categoriile) în Ilfov, Ialomiţa şi Dâmboviţa, plus 12 imobile în Bucureşti. Omul, a cărui avere declarată e de peste 20 milioane euro, e însă mic copil pe lângă prietenul premierului Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, patronul România TV, care doar anul trecut i-a împrumutat unui amic, "pe persoană fizică", vorba lui Vanghelie, 90 milioane euro.
Dar social-democraţi sadea avem şi aici, în Bihor. Un ales din Consiliul Local Oradea, Ioan Bonchiş, are 5 terenuri şi 4 clădiri. O tovarăşă de-a sa, Doina Bunea - 2 terenuri, 2 imobile, 2 maşini, 5 conturi bancare. O alta, Debelka Boglarka - 3 terenuri şi 2 imobile. Tânărul Aurel Mohan îi "bate" pe toţi, cu 18 terenuri, 4 case, 2 maşini şi un cont de 50.000 euro. La judeţ, Ioan Mang a declarat 4 terenuri, 3 case şi tot atâtea firme. Valentina Butişcă are 3 terenuri, 2 apartamente şi 2 case, 2 maşini şi 2 conturi, în timp ce Ovidiu Copil a strâns 5 terenuri, 9 clădiri, 2 maşini, 2 conturi şi plasamente la 17 firme.
Departe de mine să-l condamn pe vreunul din cei pomeniţi, să-l acuz de fraude sau să-l invit la austeritate, mai ales că între ei sunt şi persoane care au activat pe cont propriu înainte de a intra în politică. La fel, nu vreau să spun că doar în PSD sunt bogătani. Totuşi, acest partid pretinde că este al celor mulţi şi că militează pentru eradicarea inechităţii. Or, aşa stând lucrurile, mă întreb în ce măsură oameni atât de avuţi pot avea o viziune sinceră de stânga? Dacă nu ştie ce e "la bază", ce discută între ei românii care circulă cu tramvaiul, cum se târguiesc la piaţă pentru o legătură de pătrunjel, cât mai costă o pâine şi cum se vaită salariaţii a doua zi după leafă, în ce fel îşi poate fundamenta un social-democrat propunerile? După ce le spun consilierii personali, în cazul marilor ştabi? Păi, până şi "lupii tineri" strâng milioane.
Să ne mirăm, în aceste condiţii, că PSD are cei mai mulţi baroni? Eu zic că nu, atât timp cât personaje ca Oprişan, Mazăre ori Ilie Sârbu sunt mai bogate decât cei mai pricepuţi oameni de afaceri declaraţi de dreapta. Mă mir doar că poporul îi votează orbeşte, crezând că "ei" sunt "de-ai noştri" şi "pentru noi".