Alegătorii cer înnoirea clasei politice, dar politicienii vor ca schimbarea să-i vizeze exclusiv pe alţii. Urmarea? Când ei zboară din funcţii, intră dracii în partide.

În Bihor, primul afectat a fost, înaintea alegerilor parlamentare din 11 decembrie, PNL. La începutul săptămânii trecute, deputatul Lucia Varga a abandonat şefia Organizaţiei de Femei pe ţară, de supărare că Ilie Bolojan n-a pus-o a doua pe listă şi, tot pentru că nu va mai fi deputat, Liviu Laza Matiuţa a dezertat la PSD.

La finele săptămânii a venit rândul PSD. Cum Ioan Mang voia primele două locuri de deputaţi pentru foştii PDL-işti Cristian Bitea şi Adelina Coste, europarlamentarul Emilian Pavel a demisionat din funcţia de preşedinte executiv, iar şefa Organizaţiei de Femei, Lia Pop, a părăsit de-a binelea partidul. Primarii se simt şi ei trădaţi: deşi Mang i-a promis deputăţia, l-a lăsat cu ochii-n soare pe fostul edil din Ţeţchea, Bujor Chirilă.

Linişte e doar în UDMR, unde Cseke Attila şi Szabo Odon s-au pus capi de liste fără comentarii. Cât despre ALDE, după câteva luni Traian Bodea şi Dorin Corcheş s-au şi săturat de Consiliul Judeţean: primul se vrea senator, iar celălalt deputat.

Lista lui Bolojan

Lunea trecută, Varga a detonat la Bucureşti o bombă amorsată acasă, la Oradea: a abandonat şefia Organizaţiei de Femei a PNL, acuzându-l pe Ilie Bolojan de "dictatură" şi de "schimbarea regulilor în timpul jocului", în plină facere a listelor de candidaţi. "Iniţial, dl Bolojan ne-a spus celor care doresc să candideze că ne trebuie sprijin în două zone din judeţ. Am primit susţinere în zona Vad-Borod de la patru primari şi de la trei în zona Salonta", a declarat Varga.

Surpriza s-a produs, spune ea, la şedinţa conducerii judeţene din 6 octombrie. În condiţiile în care filiala mizează pe 2 senatori şi 4 deputaţi, şi-au anunţat pretenţiile la mandate 11 persoane: foştii copreşedinţi Cornel Popa şi Gavrilă Ghilea, deputaţii Lucia Varga, Florica Cherecheş, Ioan Cupşa şi Liviu Laza Matiuţa, primarul din Rieni, Gheorghe Bota, consilierul judeţean Mihai Todericiu, fostul şef APM Călin Mocan, şeful DGASPC Călin Puia, plus un "străin" propus de Bolojan, profesorul universitar dr. Nicolae Suciu, managerul Maternităţii Polizu din Bucureşti, originar din zona Aleşdului.

La şedinţă, însă, Bolojan a impus noi reguli: pretendenţii să aibă sprijinul unei zone mai mari, din jurul oraşelor şi căilor de comunicaţii - de pildă, Aleşd (pe DN1), Beiuş-Ştei (DN76) etc. În plus, acuză Varga, a schimbat cu o săptămână înainte componenţa Biroului Politic Judeţean, pe care l-a pus să voteze nu fiecare pretendent în parte, ci o listă scurtă, formată din Popa, Ghilea, Cherecheş, Cupşa şi Suciu. "N-a asigurat egalitate de şanse. A recomandat BPJ să fie votată lista de 5 persoane, luând celorlalte 6 dreptul de a fi votate", zice Varga. Nu fără a adăuga că organizaţia are destui oameni de valoare încât să nu vrea "implanturi"...

"Garnitură" înnoită

Deşi a promis colegilor că nu pleacă şi nu face rău partidului, Varga s-a plâns nu doar conducerii centrale, ci şi la Antena 3, unde a afirmat că situaţia din Bihor se repetă şi în alte judeţe, cerând reluarea procedurilor peste tot. Somat de Mihai Gâdea să se explice, Bolojan s-a mulţumit să răspundă telefonic că nici vorbă de "dictatură", întrucât decizia s-a luat democratic, prin vot. Într-o declaraţie dată ulterior BIHOREANULUI, el a precizat că nu BPJ a decis chestiunea candidaturilor, cum zicea Varga, ci Comitetul Executiv Judeţean. For schimbat doar parţial, după locale, când persoane fără reprezentativitate ca Ioan Oprean, Daniel Negrean ori Nicoleta Faur au fost înlocuite cu primari importanţi, din Aleşd, Beiuş, Ştei.

În al doilea rând, a zis şeful filialei, lista propusă de el era gândită pentru a primeni o treime din "echipă", la fel ca la Consiliul Local Oradea, unde profesorul Mihai Maci ori chirurgul Adrian Duşe au luat locul unor "veterani" ca Dan Octavian ori Daniel Vulcu, care nu au făcut tărăboi. În fine, lista urmărea să fie cât mai convingătoare pentru alegători şi a fost aprobată democratic. "Am propus o listă echilibrată, cu reprezentarea tuturor zonelor, ţinând cont şi de  munca de până acum a colegilor, şi de profilul celor nominalizaţi. Cu 29 voturi pentru, 3 contra şi o abţinere, CExJ a decis în favoarea listei, care apoi a primit votul secret".

Rezultatul n-a supărat-o doar pe Varga, a aflat BIHOREANUL: deputatul Liviu Laza Matiuţa, provenit din PDL şi care mai voia un mandat deşi nu s-a remarcat cu absolut nimic, a plecat chiar a doua zi la PSD, urmărind ca după alegeri să ajungă şef la Direcţia Silvică, iar primarul din Rieni n-a mai dat pe la partid. "Bota se baza pe prietenia cu Vasile Blaga, dar la noi nu mai merge cu prietenii", susţine un liberal.

Fără Păcălici 

Culmea e că, după scandalul din presă, "dictatorul" i-a oferit Luciei Varga o nouă şansă. Joia trecută, Bolojan a convocat iarăşi CExJ şi a supus la vot nominal toţi cei 10 pretendenţi rămaşi după dezertarea lui Laza Matiuţa. La şedinţă au participat 32 din cei 35 membri, Varga şi-a pledat cauza, dar a primit doar 6 voturi.

În schimb, Bolojan a mai rezervat un loc, pentru încă un preferat: ministrul Transporturilor, Sorin Buşe (foto), originar şi el din Bihor, cel care acum trei săptămâni anunţa construirea centurii metropolitane a Oradiei, a centurii Aleşd şi a celei din Beiuş-Ştei, proiecte de peste 400 milioane euro, cu finanţarea asigurată din fonduri UE. "Bolojan a zis că Buşe, la fel ca dr. Suciu, are un CV de expert, a lucrat în Japonia, a condus Toyota Motors în Canada şi Renault Technologies în România, iar în Parlament nu va fi un Păcălici", explică un penelist.

Prin urmare, susţinut de zona Beiuş-Ştei, Popa va deschide lista la Senat (32 voturi), urmat de Suciu, sprijinit de zona Aleşd (26 voturi). La Deputăţie, deschizător va fi Ghilea, susţinut de Salonta (31 voturi), urmat de Cherecheş şi Cupşa, ambii sprijiniţi de Oradea (29 voturi), plus Buşe (26 voturi). Ca picanterie, Puia de la DGASPC a luat cu un vot peste Varga, iar Călin Mocan nici unul.

După votul nominal, Lucia Varga a acceptat situaţia, aşa că listele vor fi validate săptămâna aceasta la Bucureşti. Singura necunoscută e dacă şi când va demisiona Buşe din Guvernul tehnocrat...

Cu mâna altora

Deşi dintre ei nu s-a dus nimeni la Antena 3 să reclame tirania şefului organizaţiei, la PSD-işti fierberea e şi mai mare. Motivul? Ioan Mang (foto) a aranjat listele aşa încât şi-a şocat tovarăşii de partid, lăsând aparenţa că nici măcar nu s-a amestecat în operaţiune.

"Dl Mang a cerut colegilor care vor să devină parlamentari să-şi anunţe intenţiile, care au fost discutate în Comitetul Executiv Judeţean (n.r. - for cu peste 130 membri). Apoi a înfiinţat o comisie de selectare a candidaturilor, cu Ana Maria Tiron şi cu primarii pe care îi controlează, plus profesoara Lia Pop, prezidată de europarlamentarul Emilian Pavel. Comisia a făcut o listă cu 6 candidaţi pentru Senat şi 12 pentru Cameră, dar aşa cum a vrut Mang", a dezvăluit un PSD-ist BIHOREANULUI. Practic, Pavel şi Lia Pop au avut un rol strict decorativ, iar cu semnătura celui dintâi Mang a dus la Bucureşti o listă care a răsculat "poporul pesedist".

Favoriţii lui Mang

Pe primul loc la Senat a fost pus actualul senator Florian Bodog, pe care în ciuda suspiciunilor de plagiator Mang l-a uns şi preşedinte al organizaţiei municipale Oradea, iar pe locul doi - Felix Cozma, şeful AJPIS, docilul executant al "blondei lui Mang", Ana Maria Tiron. Mai scandalos e că la Deputăţie pe primul loc a fost înşurubat fostul subprefect PDL Cristian Bitea, trecător şi prin PNL, urmat de altă fostă pedelistă, Adelina Coste, care în vară a obţinut la Primăria Oradea doar jumătate din scorul partidului la Consiliul Local. Pe locul trei a ajuns anonimul deputat Gheorghe Bogdan, fost primar la Drăgăneşti, iar pe patru Dumitru Gherman, 61 de ani, fost maistru la Întreprinderea Sinteza şi vicepreşedinte, în anii ’90, la Partidul Socialist al Muncii.

În ochii pesediştilor, Mang e vinovat, de asemenea, şi fiindcă l-a înşelat pe fostul primar al comunei Ţeţchea, Bujor Chirilă. "L-a convins să renunţe la Primărie, de unde se putea pensiona liniştit, ca să candideze la Consiliul Judeţean, cu promisiunea că îl pune acum pe locul doi la deputaţi. În locul lui a pus-o pe Adelina", zice un pesedist. "Pentru prima oară, preşedintele organizaţiei nu candidează şi nu s-a amestecat în liste", s-a lăudat Mang BIHOREANULUI, fără a sufla însă un cuvânt despre nemulţumirile iscate.

Demisie cu preaviz

Sursele din PSD afirmă că, în urma plângerilor din filială, preşedintele Liviu Dragnea i-a respins lui Mang lista, aşa că a urmat o nouă "selecţie". Totuşi, singurele modificări au fost operate numai pe lista pentru deputaţi: inofensivul Bogdan a fost urcat inexplicabil pe primul loc, Adelina Coste a fost păstrată pe al doilea, pe trei a ajuns deputatul Ioan Roman, iar pe patru a rămas pensionarul Gherman, traseistul Bitea dispărând cu totul. Noua listă a fost supusă vineri votului Biroului Permanent Judeţean, unde Mang s-a plâns de "pârâcioşii" care l-au reclamat la Dragnea. "A mers la intimidare şi i-a redus pe cei prezenţi la tăcere", susţine un membru al BPJ.

Deşi regula PSD e ca nimeni să nu comenteze împotriva şefilor, în semn de protest faţă de maşinaţiunile lui Mang deja a părăsit partidul profesoara Lia Pop, după 20 de ani de activism, iar eurodeputatul Emilian Pavel (foto) a demisionat, declarându-se "jignit", din funcţia de preşedinte executiv al filialei şi "ameninţă" cu o conferinţă de presă. Semn că nici în PSD rufele murdare nu se mai spală numai în familie...


FĂRĂ CONCURENŢĂ
"Senatori de drept"

Singurele partide parlamentare din Bihor unde listele de candidaţi la Senat şi Camera Deputaţilor au fost stabilite fără dezbateri sunt UDMR şi ALDE, dar din motive diferite. La UDMR, tandemul Cseke Attila preşedinte şi Szabo Odon preşedinte executiv s-au impus lejer, aşa că primul deschide lista pentru Senat visând să devină ministru al Transporturilor în viitorul Guvern format cu PSD şi ALDE, iar celălalt vizează fotoliul de ministru al Culturii. Cândva o răsfăţată, actuala senatoare Rozalia Biro abia a prins locul doi la Deputăţie, atât pentru a nu demobiliza activiştii fideli fostului preşedinte Alexandru Kiss, cât şi pentru a nu lăsa UDMR fără nicio femeie în Parlament.

În ce priveşte ALDE, preşedintele Traian Bodea, abia instalat vice la Consiliul Judeţean în iunie, a recunoscut BIHOREANULUI că îşi doreşte un mandat de senator, urmând să deschidă lista, în timp ce secundul său, Dorin Corcheş, va candida primul la deputaţi. Pe lângă ei, mai vrea în Parlament şi fostul pesedist Ioan Mintaş.