Startul primei sesiuni de depunere a cererilor pentru ajutoarele de minimis destinat IMM-urilor, stabilit iniţial pentru 16 august, a fost amânat, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Finanţelor Publice Bihor, Vasile Farc.

"Având în vedere interesul deosebit manifestat de reprezentanţii mediului de afaceri faţă de schema de minimis, Ministerul Finanţelor Publice a iniţiat demersurile pentru suplimentarea bugetului anual alocat schemei, astfel încât să se asigure accesul la finanţare cât mai multor operatori economici", a explicat Farc amânarea.

Noua dată pentru deschiderea sesiunii de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanţare a fost stabilită pentru 26 august, la ora 08.30.

Ajutorul minimis se acordă sub formă de sume nerambursabile, în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita echivalentului în lei al valorii maxime de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi.

Citiţi totul despre ajutorul de minimis destinat IMM-urilor şi procedura de depunere a cererilor în articolul: Prima sesiune pentru ajutoarele de minimis: IMM-urile pot obţine până la 200.000 de euro!