Două patrule mixte formate din poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor şi ai Căpităniei de Poliţie a Judeţului Hajdu Bihar, Ungaria, vor fi prezente în perioada 18 iulie - 21 august, în zonele turistice din cele două judeţe.

Acţiunea a debutat luni dimineaţă, odată cu schimbul de patrule care s-a desfăşurat în Punctul de Trecere a Frontierei Aratand-Borş. "Este o acţiune pe linie de ordine şi siguranţă publică şi suntem la al patrulea an în care derulăm acest tip de acţiuni comune", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Patrulele comune româno-maghiare vor acţiona, în Bihor, în staţiunea Băile Felix, respectiv în zonele frecventate de turişti în Parcul Natural Apuseni - Padiş, Boga, Şuncuiuş şi Vadu Crişului. În paralel, poliţiştii bihoreni vor acţiona în patrule mixte alături de colegii maghiari în ştrandul de la Hajdúszoboszló, unul dintre cele mai mari ştranduri în aer liber din estul Europei, cu un mare aflux de turişti români în sezonul estival.

"Acţiunea prezintă o importanţă practică deosebită, prin menţinerea şi dezvoltarea acţiunilor în bază comună în cadrul Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar", a mai spus inspectorul principal Alina Dinu.