Statuia arhitectului Rimanóczy Kálmán jr. va fi dezvelită, vineri, la Oradea, fără public în prezenţa sculptorului Alexandru Păsat, autorul lucrării.

Fără public

Dezvelirea va avea loc cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea arhitectului, într-un cadru restrâns, având în vedere măsurile de izolare socială impuse prin ordonanţe militare în contextul epidemiei de COVID-19.

"Statuia va fi dezvelită pe 1 mai, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea arhitectului Rimanóczy Kálmán jr.. Evenimentul, care se va ţine fără public, va avea loc în prezenţa sculptorului Alexandru Păsat", a declarat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Primăriei, Anca Grama.

Monumentul, pentru realizarea căruia municipalitatea orădeană a plătit 400.000 lei, a fost amplasat în zona Bisericii Romano-Catolice "Pogorârea Sfântului Spirit" din strada Dunării nr. 1, edificiu proiectat de arhitect.

Conducerea municipalităţii orădene a decis dezvelirea statuii, chiar şi fără public, având în vedere atât momentul aniversar, cât şi faptul că, aproape sigur, adunările publice vor fi interzise şi după 15 mai, dată la care autorităţile centrale au anunţat relaxarea restricţiilor de circulaţie.

Arhitect pentru Oradea

Decedat la doar 42 de ani (1892-1912), Rimanóczy Kálmán jr. a proiectat în cariera sa de numai 20 de ani unele dintre cele mai emblematice clădiri orădene, printre care Primăria, Palatul Finanţelor Publice, Baroul Oradea, Palatul Episcopiei Greco-Catolice ori Palatul Moskovits Miksa.

Rimanóczy Kálmán Jr. s-a afirmat şi ca antreprenor, urmând exemplul tatălui său, care a fost constructor.

Scuptorul clujean Alexandru Păsat a mai realizat în ultimii ani pentru municipalitatea orădeană și statuile episcopilor Roman Ciorogariu (ortodox) şi Radu Demetriu (greco-catolic), din Piaţa Unirii, precum şi bustul geografului francez Emmanuel de Martonne din Parcul 1 Decembrie.