Personalităţi importante pentru istoria locală şi naţională, în chip de piatră ori de bronz, dar şi monumente militare sau dedicate regimului comunist au decorat cândva parcuri şi pieţe din Oradea. Nu toate au rezistat, însă, pentru că mai ales schimbările politice le-au făcut indezirabile.
BIHOREANUL vă arată când şi cum au apărut, dar şi cum au dispărut, statui şi monumente în ultima sută de ani.
Oraşul regal
În 1918, în preajma Marii Uniri, Oradea avea 80.000 locuitori, majoritatea etnici maghiari, şi un centru cu palate încă proaspete, dar cu puţine statui. Actuala piaţă a Unirii era dominată de statuia Regelui ungar Ladislau, întemeietorul oraşului, în Parcul Libertăţii se afla monumentul dedicat lui Szacsvay Imre, iar în faţa Teatrului trona bustul dramaturgului Szigligeti Ede.
După intrarea în Oradea a Armatei Române, pe 20 aprilie 1919, generalul Traian Moşoiu şi-a dorit transformarea estetică a pieţelor publice centrale şi "românizarea" lor cu monumente. Până să reuşească, a susţinut amplasarea, în faţa Şcolii Regale de Cadeţi (azi Muzeul Ţării Crişurilor), a unui bust al Regelui Ferdinand I (foto), operă a sculptorului Mihail Kara.
Bustul a fost dezvelit în prezenţa istoricului Nicolae Iorga, iar festivitatea filmată, Moşoiu obţinând în acest mod notorietate şi sprijin pentru Oradea, pentru ca şi alte lucrări de for public să fie finanţate.
Astfel a fost realizată statuia în bronz a Reginei Maria în faţa Teatrului (1921) şi cea ecvestră a Regelui Ferdinand I, opere ale aceluiaşi Mihail Kara. Aşezată în Piaţa Unirii în anul 1924 şi dezvelită în prezenţa Reginei Maria şi a Principelui Carol, statuia Suveranului a fost înconjurată apoi de o piaţetă proiectată de renumitul Duiliu Marcu.
Principele Carol avea să devină Rege al României în 1930, cu numele Carol al II-lea, astfel că la jumătatea anilor ’30 o statuie din bronz (foto) l-a întruchipat şi pe acesta, fiind amplasată în Parcul Carol, azi Parcul Brătianu.
Chetă pentru busturi
Tot mai prezentă după Unire, comunitatea culturală românească din Oradea cerea sprijinul autorităţilor pentru realizarea de monumente publice dedicate unor personalităţi române. Iniţiativa a fost condusă de Reuniunea Cele Trei Crişuri, cu sprijinul, apoi, al Casei Naţionale a Românilor din Bihor.
Primul bust realizat a fost cel al lui Iosif Vulcan, fiind materializarea apelului prin care Gheorghe Tulbure cerea bihorenilor sprijin financiar: "Să-i ridicăm un bust, într-unul din parcurile acestei Oradii în care şi-a avut masa de scris". Pentru a strânge bani, un comitet de iniţiativă al Reuniunii a tipărit 200 de liste de subscripţie, difuzate în Oradea şi în marile oraşe din ţară. Bustul a fost realizat de sculptorul Anghel Chiciu şi dezvelit pe 13 noiembrie 1927 în scuarul din spatele Teatrului. Ulterior, în 1938, Primăria l-a mutat în Parcul Libertăţii.
Bucuros de reuşită, jurnalistul George A. Petre îşi dorea mult mai mult: un parc de statui în Piaţa Unirii. Ideea a fost rânduită în Gazeta de Vest, iar între primele monumente trebuia să fie cel al lui Mihai Eminescu.
Doi scriitori au fost imortalizaţi în busturi în anii ’30: Eminescu şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. Prima lucrare (foto) a fost realizată de celebrul Oscar Han şi amplasată în 1934 în Parcul Eminescu (azi Libertăţii).
Pentru bustul lui Delavrancea, Reuniunea Cele Trei Crişuri a organizat colecte prin spectacole de teatru şi liste de subscripţii. Opera sculptorului Cornel Medrea a fost inaugurată la numai două zile după bustul lui Eminescu, pe 17 iunie 1934, în acelaşi parc.
Suveranii, la topit
În august 1940, situaţia s-a schimbat dramatic. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a permis Ungariei să-şi satisfacă pretenţiile revizioniste prin anexarea Transilvaniei de Nord, inclusiv a Oradiei. Ca urmare, în septembrie deja, noile autorităţi horthyste au decis eliminarea tuturor monumentelor româneşti, de la statuile celor trei regi până la busturile scriitorilor.
Nu se ştie ce s-a întâmplat cu operele, dar despre statuia Regelui Ferdinand se vorbeşte că a fost dusă la Beiuş, iar după război au topit-o autorităţile comuniste. Cel mai probabil, aceeaşi soartă au avut-o şi celelalte monumente, iar locurile au rămas goale până după reintegrarea Transilvaniei între fruntariile României.
În Piaţa Unirii, vizavi de fostul amplasament al statuii Regelui Ferdinand, a fost ridicat un monument al "Steagului Naţional" (foto).
Inaugurat pe 8 decembrie 1940, obeliscul avea 7 metri înălţime şi un basorelief reprezentând Ungaria Mare, cu inscripţia "Aşa a fost, aşa va fi". În vârf se afla sculptată pasărea mitologică Turul, asemănătoare şoimului, despre care se spune că ar fi strămoşul ungurilor, iar deasupra flutura drapelul Ungariei horthyste. Monumentul a fost demolat în 1944-1945.
Centru sovietic
După instaurarea comunismului, la fel ca în tot lagărul socialist, oraşul s-a umplut de simboluri comuniste, de steaguri roşii, portrete ale lui Stalin, Petru Groza şi Gheorghiu-Dej. Piaţa Unirii a fost redenumită Mareşal Malinovski, apoi Victoriei, iar în mijlocul ei a fost făcut, în 1945, un monument al ostaşilor sovietici. Obeliscul de 5,5 metri înălţime avea deasupra steaua sovietică, iar pe laturi două plăci cu texte în limba rusă.
Cealaltă piaţă centrală, Ferdinand, a fost redenumită Stalin şi ocupată de un obelisc similar (foto), dedicat tot soldaţilor sovietici, în formă de trunchi de piramidă, pe plăcile din marmură neagră fiind înscrise la bază numele unor ostaşi ai Armatei Roşii căzuţi în război.
Obeliscurile au fost demolate după căderea comunismului. Spart cu picamerul, materialul pietros a fost adunat în opt camioane şi transportat în cartierul Oncea, fiind folosit la fundaţia bisericii Înălţarea Sfintei Cruci. Plăcile de marmură au dispărut, una singură ajungând în posesia Muzeului Oraşului Oradea.
Fără urmă
Tot după 1989 au dispărut şi alte două monumente: bustul comunistului Alexandru Moghioroş (Mogyorós Sándor), născut în Salonta, care fusese amplasat în 1973 pe strada Dunărea, colţ cu Republicii, precum şi Monumentul Independenţei din Centrul Civic. Inaugurat cu ocazia vizitei lui Nicolae Ceauşescu în Oradea în iunie 1982, lucrarea a rezistat doar zece ani. Avea o bază pătrată cu patru basoreliefuri din bronz reprezentând scene din timpul războiului pentru Independenţă din 1878-1879, o înălţime de peste 19 metri, iar în vârful soclului doi bărbaţi şi o femeie, reprezentând cele trei provincii istorice - Transilvania, Moldova şi Ţara Românească.
În acel "elan romantic post-revoluţionar", cum nota presa anului 1992, amplasamentul a fost vizat pentru ridicarea noii catedrale ortodoxe. Iniţial s-a vorbit despre mutarea monumentului în intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal, dar s-a preferat "conservarea", pe motiv că reamplasarea era prea scumpă. Deşi "rugată" de Primărie să construiască rapid un nou soclu, Episcopia Ortodoxă n-a făcut acest lucru.
Pentru că autorul lucrării, Constantin Popovici, nu a acceptat mutarea, a urmat un litigiu între acesta şi Episcopie. În vara lui 1992, statuia şi basoreliefurile au fost duse într-o cazarmă a Garnizoanei, iar soclul dinamitat. Cum bronzul era la mare căutare, în 2000 trei angajaţi civili ai unităţii militare au decis să le vândă, pentru 4,6 milioane de lei. Trimişi în judecată pentru furt de Tribunalul Militar Timişoara, cei trei, plus şoferul camionului care a transportat "marfa", au fost condamnaţi la 3 ani de închisoare şi plata contravalorii metalului.
Aşadar, iată cum, indiferent de context, lucrări de for public au fost eliminate, rămânând doar în poze şi în amintirile martorilor. Rămâne ca măcar monumentele de acum să fie păstrate mai cu grijă pentru vremurile viitoare...
STATUI... VOLANTE
Modernizări şi relocări
În Piaţa Unirii au existat, succesiv, două statui ale Sfântului Ladislau (Szent László): una în piatră şi una în bronz. Prima a fost amplasată după 1738 în apropierea bisericii cu acelaşi nume şi îndepărtată în 1892 pentru a face loc celei din bronz (foto), relocată în 1923, după instaurarea administraţiei româneşti, lângă Catedrala Romano-Catolică.
O altă statuie mutată este "Înălţarea la ceruri a Mariei", realizată în 1735, dar scoasă în 1960 din Parcul Traian şi dusă lângă biserica romano-catolică Barátok din strada Republicii. Pe jumătatea de soclu a fost montat bustul poetului Ady Endre, la câţiva ani după deschiderea muzeului memorial omonim. În 1961, lângă "Înălţare" a fost mutată "Pieta", monument realizat în 1906 de Tóth István după celebra lucrare a lui Michelangelo din Vatican.
O altă statuie, pusă în 1942 în faţa Şcolii Regale de Cadeţi şi reprezentându-l pe revoluţionarul paşoptist Gábor Áron, se află azi în Târgu Secuiesc.
Cea mai recentă relocare este a statuii lui Emanuil Gojdu, scoasă din Piaţa Unirii în 2015 şi reinaugurată în Parcul 1 Decembrie pe 5 octombrie 2019.