Au trecut două săptămâni de când BIHOREANUL i-a prins pe angajații Camerei de Conturi Bihor „perfecționându-se profesional” la o cabană din Felix, cu whisky, vin, remi și cărți de cruce, în timpul serviciului. După ce povestea a făcut înconjurul țării, conducerea Curții de Conturi a anunțat că s-a autosesizat pentru a analiza situația. De atunci, liniște. Nicio concluzie făcută publică, nicio răspundere stabilită, nicio sancțiune, cât de mică.

Firește că anchetele trebuie făcute temeinic, doar că, într-un caz în care faptele au fost filmate, iar directorul instituției a recunoscut că a combinat „perfecționarea” cu petrecerea adjunctului său, e greu de înțeles ce mistere atât de complicate mai trebuie dezlegate. Cel mai probabil, de fapt, șefii de la București mizează pe metoda mioritică clasică: timpul trece, lumea uită, scandalul se stinge. 

Problema nu e, însă, doar cheful mascat în „curs de pregătire”, ci credibilitatea unei instituții obligate să vegheze la banul public. Cu ce autoritate pot auditorii să sancționeze neregulile unor funcționari de primării când ei înșiși își tratează serviciul așa lejer? Și câtă încredere pot inspira dacă nici măcar în fața unor evidențe publice nu oferă explicații și concluzii? 

Asta cu atât mai mult cu cât independența Curții de Conturi ridică de multă vreme semne de întrebare. În Bihor, ca probabil în toată țara, instituția s-a „înroșit” prin cooptarea unor personaje cu trecut pesedist notoriu. Fostul consilier local PSD Liviu Sabău Popa, de pildă, a devenit auditor după o carieră controversată la Serviciul de Ambulanță Județean, iar un fost vicepreședinte al județenei de partid, George Fărăianu, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare tocmai pentru o trânteală cu bani publici, și-a găsit și el locul în instituție.

Este, deci, perfect legitim să ne întrebăm cât de independentă e o instituție în care politrucii ajunși specialiști verifică administrații conduse de adversarii politici și dacă aceeași măsură e folosită pentru toți cei controlați. Dacă Curtea de Conturi e a României sau a Partidului? Suspiciunile au fost alimentate chiar de un șef al instituției, fost viceprimar PSD în București, care, în loc să condamne conduita colegilor surprinși la chef, sugera că dezvăluirile BIHOREANULUI ar fi rezultatul unei răzbunări de-ale lui Ilie Bolojan. O reacție care spune despre partizanatul instituției mai mult decât toate lozincile oficiale despre integritate.

La fel precum Curtea Constituțională, de pildă, Curtea de Conturi este una dintre instituțiile fundamentale ale statului și tocmai de aceea standardele etice ar trebui să-i fie mai ridicate, nu mai relaxate decât cele din instituțiile pe care le verifică. Dacă ancheta promisă în cazul chefului din Felix se va încheia prin uitare, mesajul e clar: cine controlează banul public poate fi controlat doar de propria conștiință, dar, când aceasta nu există, se trece liniștit la următoarea partidă. De cruce, firește...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!