În 2017 România avea 19,64 milioane locuitori, peste 44% din ei în mediul rural. Dacă ţinem cont că vreo 4 milioane, deşi "prinşi" în statisticile naţionale, sunt în afara graniţelor, rezultă că în ţară au rămas 15,6 milioane, din care 7 milioane la sate.
În 1990 populaţia era de 22,8 milioane locuitori, din care 10,8 milioane în rural şi 12 milioane în oraşe. Acum, populaţia e mai puţină, deci, dar unităţile administrativ-teritoriale mai multe: 3.228, din care 2.862 comune şi 216 oraşe, faţă de 2.235 comune şi 167 oraşe în ’90.
În medie (punem la socoteală şi comunele, chiar dacă unele au ajuns artificial oraşe, din pixurile politicienilor), cifrele arată că populaţia medie este de 2.445 locuitori pentru o primărie.
Concomitent cu scăderea demografică şi proliferarea oraşelor şi comunelor, s-a mai produs o aberaţie: înmulţirea angajaţilor la stat. În 1990 erau sub 500.000, în 2009 au ajuns 800.000, iar în 2019 sunt 1,4 milioane, de unde rezultă că dacă până în 1989 aveam un bugetar la 11,14 cetăţeni, acum avem unul la 4,56 locuitori.
Efectul e logic: 40% din comune nu se pot finanţa singure, putându-şi plăti cel mult angajaţii, nu şi dezvoltarea (aducţiuni de apă, sisteme de canalizare, asfalt etc). În rarele cazuri când aleşii locali încearcă acest lucru, depind de banii "de la centru", adică de la consiliile judeţene şi de la Guvern, de fapt de la celelalte comune şi de la oraşe.
Dezechilibrele sunt, aşadar, gravisime, mai ales că în continuare românii pleacă din România, în continuare politicienii încurajează fărâmiţarea administrativ-teritorială, în continuare clientela bugetară creşte, la fel şi plata acesteia, în tot mai multe forme: bani, vouchere de vacanţă, normă de hrană, diurne, maşini şi telefoane de serviciu etc.
În loc să le stopeze, înlăturând una câte una cauzele, aşa cum au procedat alte state din Estul Europei, făcând o reorganizare administrativ-teritorială sănătoasă şi o reducere drastică a aparatului bugetar, ce fac, însă, guvernanţii noştri?
Ultima ispravă este un Cod administrativ care le imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
După amputarea Codurilor penale, România e sufocată realmente, pe mute, cu un Cod administrativ criminal, care întăreşte adevăratul Stat Paralel. Cel pe care o majoritate tot mai împuţinată va trebui să-l întreţină cu taxe şi impozite pentru ca o minoritate tot mai mare şi mai lacomă să se lăfăie apărată de "lege".