Orădenii sunt chemați pe 29 noiembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde se va juca spectacolul „Steaua fără nume”, cu Diana Roman, Vlad Zamfirescu și Andi Vasluianu. Biletele se pot cumpăra de pe site-ul blt.ro la prețul de 120 de lei

„Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi, în marea noastră singurătate, ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apa, nu arde lumina și unde nu opresc trenurile rapide…”

Au trecut aproape 80 de ani de la momentul când Mihail Sebastian scria aceste cuvinte în „Steaua fără nume”. Azi, rostite de Vlad Zamfirescu pe scenă, își păstrează întreagă și savoarea, și duioșia, și tristețea, și poezia aceea dulce-amară, care face ca lumea lui Mihail Sebastian să aibă și azi același farmec și aceeași putere de seducție, cu tot aerul ei ușor desuet, care o face și mai atrăgătoare pentru omul secolului 21, cel rătăcit printre gadgeturi.

Într-un oraș de provincie de pe Valea Prahovei, o necunoscută este coborâtă din tren în gară pentru că nu are bilet. Aceasta vine de la cazinou și are asupra ei doar fisele câștigate. Profesorul Miroiu, care se afla în gară în așteptarea unei cărți foarte scumpe de la București, se oferă să o găzduiască peste noapte, perioadă în care între cei doi apare o relație afectivă. Miroiu a găsit o stea invizibilă, în spatele altei stele de lângă Ursa Mare, necunoscută pe bolta cerească și nu știe ce nume să îi dea. Când află că pe necunoscută o cheamă Mona se gândește să-i dea numele ei. Dimineața apare Grig, cel cu care Mona are o relație de 3 ani. Se va reîntoarce în cele din urmă în lumea lui, părăsindu-l pe astronomul visător?

„Steaua fără nume” rămâne poate cea mai frumoasă comedie romantică scrisă de un dramaturg român.

Produs de Cortina AG, spectacolul reunește în distribuție câțiva dintre cei mai iubiți actori ai momentului: Vlad Zamfirescu, Diana Roman, Adrian Titieni, Luminița Erga, Valentin Teodosiu, Andi Vasluianu.

Regia este semnată de Vlad Zamfirescu. Acesta nu încearcă modernizări abracadabrante și forțate ale textului lui Mihail Sebastian, dimpotrivă, face în așa fel încât poezia îi rămâne intactă și replicile se decupează superb, păstrându-și tot parfumul, tot farmecul, toată eleganța. Ceea ce reușește cu asupra de măsură spectacolul lui Vlad Zamfirescu este să creeze emoție. 

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!