Stegarul Marii Uniri: Unirea Transilvaniei cu Ţara Mamă a avut un prim punct declanşator în Oradea

Cunoscut publicului mai mult datorită faptului că în casa sa de pe strada ce-i poartă acum numele a fost semnată Declaraţia de la Oradea, ce revendica unirea Transilvaniei cu restul României, Aurel Lazăr are mai multe merite decât cele cunoscute.

Activitatea sa, administrativă şi juridică, a fost legată în cea mai mare parte de Oradea şi de Bihor, consacrându-se ca unul dintre cei mai importanţi oameni politici ardeleni ai epocii. BIHOREANUL îi dedică o aducere aminte...

Timpul activismului politic

Născut la Oradea în 1872, Aurel Lazăr a studiat Dreptul la Academia locală, devenind avocat, şi a început să se afirme în contextul luptelor dintre politicienii români şi maghiari la începutul anilor 1900. Pe atunci, Imperiul Austro-Ungar, ce îngloba şi Bihorul, se afla într-o criză profundă, care a şi determinat Partidul Naţional Român - singurul partid românesc din imperiu - să-şi regândească strategia. Din Comitetul Executiv al acestuia făcea parte, începând cu anul 1901, şi Aurel Lazăr, conlucrând la organizarea de adunări populare în oraşele ardelene.

"Conţinutul sufletesc al acestei figuri bihorene se polarizează în jurul celor două nuclee apropiate până la confuzie: naţionalism şi creştinism, cu nuanţa ortodoxă", spunea Teodor Neş în monografia "Oameni din Bihor". Lazăr era un susţinător al drepturilor românilor şi milita pentru acestea în cadrul unor conferinţe publice. În acele vremuri tulburi, el a criticat interzicerea folosirii limbii române în administraţie şi în şcolile confesionale, procesele contra unor publicaţii româneşti şi cenzurarea cărţilor editate în limba română. Înţelegând pe deplin năzuinţele etniei sale, Lazăr solicita Budapestei acordarea libertăţii naţionale totale românilor, arătând că "naţionalităţile ajunse astfel libere vor contribui la întărirea naţiunii politice maghiare".

Ratând accederea în Parlamentul din capitala ungară, Aurel Lazăr a obţinut preşedinţia departamentului bihorean al ASTRA (Asociaţia Transilvană pentru literatură şi cultura poporului român), pe care a exercitat-o din 1907 până în 1930, precum şi a corului Hilaria, sprijinind activităţile culturale şi înfiinţarea de cercuri literare şi biblioteci în sate.

Oradea, scânteia Unirii

Primul Război Mondial a slăbit imperiile până la distrugere, astfel că naţionalităţile din Imperiul Austro-Ungar au început să se organizeze întru desprindere. Momentul a fost speculat de PNR pentru reînceperea luptei politice, iar la propunerea lui Aurel Lazăr, Comitetul Executiv al partidului s-a întrunit, în taină, la Oradea pe 12 octombrie 1918.

Alegerea Oradiei s-a făcut în urma mai multor propuneri, Lazăr punându-şi la dispoziţie propria locuinţă, "ceea ce în acele vremuri reprezenta un act de curaj", arată istoricul Ion Zainea în biografia dedicată lui Aurel Lazăr. Contestând dreptul Parlamentului ungar de a-i reprezenta pe români, avocatul a propus adoptarea unei declaraţii de autodeterminare, ultimative, denumită Declaraţia de Independenţă a tuturor românilor din teritoriile austro-ungare, tradusă şi publicată în mai multe ziare şi prezentată în faţa parlamentarilor maghiari, la Budapesta, de către Alexandru Vaida-Voevod.

Documentul proclama dreptul românilor la autodeterminare, la independenţă naţională, şi nu mai recunoştea nimănui, nici parlamentului ungar şi nici guvernului ungar, "îndreptăţirea" de a se considera "ca reprezentante ale naţiunii române", astfel că a produs un şoc la nivelul clasei politice maghiare. Semnarea Declaraţiei de la Oradea şi publicarea ei au declanşat un şir de evenimente politice, precum înfiinţarea Consiliului Naţional Român Central, dar şi mobilizarea populaţiei şi organizarea Adunării Populare din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

În Parlamentul României

După Marea Unire, în Bihor au fost constituite noi structuri de conducere, între care Comitetul administrativ judeţean (ulterior Consiliul Judeţean), din care Aurel Lazăr a făcut parte ca membru al comisiei tutelare. De altfel, în anii ’20 politicianul a fost, pe rând, consilier judeţean şi municipal.

În România Mare, Lazăr a cerut împroprietărirea ţăranilor şi îmbunătăţirea actului medical, considerat "deplorabil". A cerut statului să construiască şcoli, iar învăţătorilor să nu facă politică. Era nemulţumit de starea drumurilor şi a solicitat dotarea judecătoriilor Aleşd, Beliu şi Vaşcău cu clădiri proprii.

PNR a candidat pentru Parlamentul din Bucureşti în 1919-1922. Devenit parlamentar de opoziţie, Aurel Lazăr a formulat mai multe interpelări. Cu ocazia dezbaterilor privind Constituţia din 1923, le-a reproşat liberalilor "instaurarea dictaturii" şi încercarea impunerii Legii fundamentale prin "lovitură de stat". Orădeanul a acuzat guvernarea lui Brătianu pentru lipsa solidarităţii naţionale şi pentru starea de sărăcie a unei mari părţi a populaţiei. De asemenea, a criticat Legea de reformă administrativă pentru că a centralizat prea mult statul, insistând pentru valorificarea resurselor locale.

Critici şi acuze

Politicianul orădean a acuzat, de asemenea, cenzura presei, menţinută în Bihor de Guvern în anii ’20. De exemplu, ziarul Dreptatea (ziarul local al PNR), "printr-un revoltător abuz, este silit să apară în coloane albe", fiind mascate "articolele în care arătăm abuzurile administraţiei publice... în care punem fierul roşu pe frunţile oamenilor regimului, care se îmbogăţesc pe spinarea ţării şi din banii publici", susţinea Lazăr.

Fiindcă PNR trecea printr-o criză identitară, avocatul a insistat pentru o alianţă cu Partidul Ţărănist al lui Iuliu Maniu, în final fuzionând cu acesta, aşa că din 1926 Aurel Lazăr a devenit preşedintele organizaţiei Bihor a PNŢ. Propaganda noului partid era considerată însă ilegală de către Guvern, ceea ce în 1927 l-a determinat pe Lazăr să ceară să nu-i mai fie interzise adunările, iar fruntaşii ţărănişti să nu mai fie arestaţi. PNŢ a pierdut alegerile, iar orădeanul a continuat să critice Guvernul pentru lentoarea cu care împroprietărea ţăranii, ba chiar a plănuit să participe la acţiuni pentru răsturnarea lui, la începutul lui 1928.

În plin scandal, la un an după moartea regelui Ferdinand şi a lui Ion C. Brătianu, PNŢ ajungea la putere în primăvara lui 1928, Lazăr devenind vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Cu aceeaşi voce puternică a luat poziţie ca vicepreşedinte al Uniunii Avocaţilor din România, cerând mai mulţi avocaţi şi grefieri în instanţele din Ardeal şi Bucovina şi susţinând accelerarea proceselor. De asemenea, a fost vicepreşedinte al asociaţiei culturale Cele Trei Crişuri, iar între 1923 şi 1930 a prezidat Comitetul Liceului Emanuil Gojdu.

Primar al Oradiei

Aurel Lazăr a preluat frâiele urbei de pe Criş în octombrie 1928, ca preşedinte al Comisiei interimare a Primăriei (primar), declarând că datoria sa era să facă în aşa fel încât cetăţenii "să simtă că Primăria este avutul, scutul şi căminul lor". Mediul politic local era complex, partidele din Vechiul Regat încercând să-şi facă loc, iar formaţiunile maghiară şi evreiască puteau înclina mereu balanţa, în condiţiile în care Consiliul Municipal era alcătuit în special din maghiari şi pro-comunişti.

Pentru a face ordine în vistieria oraşului, Aurel Lazăr a declanşat anchete împotriva funcţionarilor care sustrăgeau din bugetul local şi împotriva abuzurilor în impunerea taxelor, somând datornicii să-şi plătească dările în cel mult opt zile. A cerut reorganizarea serviciului financiar-contabil, astfel încât să fie "în perfectă ordine", şi s-a arătat nemulţumit de munca funcţionarilor, obligându-i să lucreze peste program.

Lazăr a insistat pentru creşterea calităţii serviciilor şi sistematizarea oraşului, modernizarea Uzinei Electrice şi a celei de apă, precum şi pentru recuperarea unor terenuri vândute la preţuri derizorii. Sub conducerea sa, Primăria a început extinderea reţelei de canalizare şi a liniilor de tramvai, construirea podului peste Peţa din Calea Armatei Române şi deschiderea primelor benzinării.

Pentru autonomia oraşelor

În 1929-1930, Aurel Lazăr a luat măsuri pentru combaterea epidemiilor şi sprijinirea şomerilor, tot mai mulţi în contextul izbucnirii crizei economice mondiale. Cu o nouă lege administrativă, a susţinut autonomia oraşelor, ca ele să administreze şcolile şi spitalele de pe teritoriile lor, dar şi să poată contracta împrumuturi, iar pentru combaterea crizei economice izbucnite în 1929 a sprijinit înfiinţarea Bursei de la Oradea.

În martie 1930 au avut loc noi alegeri pentru Consiliul Local, iar PNŢ şi partenerii acestuia promiteau orădenilor o "eră de cinste, onestitate, activitate, dreptate, legalitate şi echitate", în care administraţia urma să funcţioneze rapid şi eficient, impozitele să scadă, iar investiţiile să fie "rentabile". După constituirea Consiliului, la 14 iulie 1930, Aurel Lazăr a fost ales primar plin al oraşului care avea 82.653 locuitori, din care 22.945 români, iar restul maghiari, evrei şi de alte naţionalităţi.

Politicianul a murit, însă, pe 18 noiembrie 1930. Dispariţia sa a fost primită cu durere, memoria fiindu-i apoi evocată ca exemplu de cinste şi tenacitate, calităţi pentru care bihorenii de azi merită să-l cunoască pe deplin şi, mai mult, să înveţe din opera sa.

O CASĂ, O EPOCĂ
Muzeul unei personalităţi

"Casa în care a locuit Aurel Lazăr ne-a dat-o primarul Gheorghe Groza. Cum a făcut, numai el ştie, pe mine doar m-a chemat să semnez actele", a mărturisit istoricul Sever Dumitraşcu despre felul în care imobilul în care a fost semnată Declaraţia de la Oradea a intrat în posesia Muzeului Ţării Crişurilor. Clădirea datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind construită ca locuinţă, iar în 1934 vândută Poştei. După naţionalizare, a găzduit până în anii ’80 o grădiniţă pentru copiii activiştilor PCR, iar în 1989 a devenit monument istoric.

Obiectele aflate acum în casa memorială au fost donate în 1989 de către Valentina Lazăr, nora lui Aurel Lazăr, la iniţiativa lui Sever Dumitraşcu, fiind aduse din Cluj cu o furgonetă a Întreprinderii Judeţene de Transport Local. "Marele noroc a fost că înainte să plec de acasă vorbisem cu şeful Securităţii din Bihor. L-am rugat să ia legătura cu colegii săi din Cluj, să nu ne facă probleme", îşi aminteşte Dumitraşcu. Muzeul a fost inaugurat, însă, abia în 2008.

Mormântul lui Aurel Lazăr s-a aflat la început în cimitirul Olosig, fiind mutat după anii ’90 în Cimitirul Municipal.