Locuitorii cartierului West Residence din strada Ceyrat se plâng de cozile interminabile care se formează dimineaţa la ieşirea din cartier.
"La limita unei glume proaste..."
Ambuteiajele au apărut la sfârşitul lunii octombrie, odată cu amenajarea zonei şi darea în folosinţă a drumului de legătură dintre sensul giratoriu şi strada Thurzó Sándor, prin faţa intrării în cartier.
"Pur şi simplu se face o intrare şi ieşire din cartier aberantă, la limita unei glume proaste, toate ca să fie pe placul celor care deţin hotelul (care se construiește în zonă - n.r.). Lor li se va face intrarea şi ieşirea în linie dreaptă, noi va trebui să trecem cu maşina două benzi la 90°. Nu îmi vine să cred că cei de la Poliţie au aprobat aşa ceva", a reclamat un locuitor BIHOREANULUI.
Astăzi, maşinile care ies dintre blocuri sunt obligate să oprească în faţa indicatorului Stop (imaginea principală), să dea prioritate autovehiculelor care circulă pe noul drum (foto jos) pentru a putea ajunge în strada Atelierelor.

Păreri diferite
Reprezentanţii municipalităţii orădene, care au primit, la rândul lor, reclamaţii din partea riveranilor, au declarat pentru BIHOREANUL că situaţia va fi analizată.
"Există opinii diferite. Săptămâna viitoare, marţi, se va întruni Comisia de circulaţie pentru a discuta priorităţile în zonă", a declarat directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.
Potrivit acestuia, pe de o parte, locuitorii cartierului West Residence îşi doresc desfiinţarea semnului Stop, astfel încât să aibă prioritate la ieşirea dintre blocuri.
Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi-ar dori transformarea drumului de legătură dintre sensul giratoriu şi strada Atelierelor, amenajat pe amplasamentul unei foste căi de acces industriale, într-o legătură mai rapidă între zona Ceyrat şi cartierul Grigorescu.
"Dacă vor avea prioritate cei care ies din cartier, s-ar putea să se blocheze atât traficul pe noul drum (foto jos), cât şi sensul giratoriu şi strada Atelierelor", a explicat Marchiş.

Un (posibil) compromis
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din zonă, o soluţie ar putea fi redesenarea celei de-a doua ieşiri dintre blocuri, din capătul cartierului, către clinica Laser System.
"În momentul de faţă, şoferii care ies din cartier prin strada Ceyrat pot vira doar la dreapta, către sediul OTL. O soluţie ar putea fi reamenajarea acestei ieşiri, astfel încât maşinile să poată vira şi în stânga, către Universitate (foto jos)", a explicat directorul tehnic al Primăriei Oradea.
Reprezentanţii Comisiei de circulaţie au ieşit în teren pentru a analiza această soluţie, dar decizia finală va reveni Poliţiei Rutiere. Pe strada Ceyrat, care este în linie dreaptă, şoferii circulă cu viteză şi riscă să se producă accidente.
Rămâne de văzut, așadar, cum se va rezolva această situație.
