Ideea schimbării numelui străzii Sucevei în "Evreilor deportaţi" a scos la iveală nişte comentarii năucitoare. Unii au spus că denumirea e neinspirată, deşi ea a fost luată după consultarea cu comunitatea evreiască.

Alţii se miră pur şi simplu din prostie, fiindcă habar nu au că de pe această stradă au fost mânaţi evreii către trenurile care i-au dus spre crematorii. Iar cei mai vehemenţi au fost cei care consideră iniţiativa o agresiune la ţărişoara noastră, neuitând să tragă o scatoalcă ungurilor care stăpâneau oraşul când a avut loc deportarea.

Este uluitor să constaţi că în Oradea anului 2019 mai există antisemiţi. Pun pariu că o mare parte dintre aceştia nu au văzut în viaţa lor un evreu. De câte ori apare o temă sensibilă, hop şi xenofobii şi şovinii, ceea ce demonstrează că structura civică a oraşului a cunoscut o degradare. Pentru cei obişnuiţi să convieţuiască alături de unguri şi de evrei, o astfel de atitudine este de neimaginat.

Din păcate, comunismul a adus în Oradea mulţi rurali, şi români şi maghiari, incapabili să se adapteze unui mediu multicultural şi multiconfesional. Iar o parte din ei au transmis educaţia de tăpşan odraslelor.

Prin schimbarea numelui străzii Sucevei nu doar că se aduce un omagiu fiilor ucişi ai Oradiei, ci se scoate la iveală şi o intoleranţă rezultată din lipsa de educaţie.