Strada Evreilor Deportaţi din Oradea va fi închisă traficului auto până duminică inclusiv.

Restricțiile se vor institui pe ambele sensuri de mers, pe tronsoane, începând de marți, cu segmentul delimitat de străzile Titu Maiorescu şi Avram Iancu.

"Traficul auto nu va fi posibil pe niciunul dintre sensurile de mers", a transmis luni Primăria, printr-un comunicat de presă.

În plus, peste weekend, restricţiile se vor extinde. "În zilele de sâmbătă, 4 noiembrie, şi duminică, 5 noiembrie, se va închide circulaţia total, în zona str. Avram Iancu - Horea - Mihai Viteazul", se menţionează în comunicat.

Potrivit municipalităţii, măsurile au fost luate pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor de asfaltare a străzii Evreilor Deportaţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!