Strada Ion Irimescu din Oradea a fost modernizată în urma unor lucrări în valoare de 1,1 milioane lei.

"În cursul zilei de azi, 10 noiembrie se realizează trasarea marcajelor rutiere, după care drumul poate fi utilizat de către cetăţeni", se menţionează într-un comunicat, de marți, al municipalităţii.

Potrivit informării, pe strada Ion Irimescu s-au făcut lucrări de refacerea a carosabilului pe o lungime de 374 metri, a fost construit un podeţ lung de 4,5 metri peste canalul ANIF şi au fost amenajate trotuare, parcări şi zone verzi.

"Prin realizarea acestei străzi noi, Primăria Oradea doreşte fluidizarea traficului de pe strada Grigore Moisil, creându-se două ieşiri din această stradă, una la drumul colector şi una pe strada Nicolae Şova", a transmis municipalitatea.

Lucrările, începute în luna martie, au fost realizate de asocierea firmelor Drumuri Orăşeneşti şi Proconsioludions.