Strada Iosif Vulcan şi o parte a Pieţei Ferdinand se închid traficului rutier până la sfârşitul anului.

Închis pentru modernizare

Măsura, care va fi aplicată începând din 16 noiembrie, a fost dispusă vineri de Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor de modernizare a celor două artere.

"Comisia a avizat închiderea traficului pe strada Iosif Vulcan, pe tronsonul de la intersecţia străzii Iosif Vulcan cu strada Nicolae Grigorescu până la intersecţia străzii Libertăţii cu strada Iosif Vulcan, începând din 16 noiembrie 2020 până la data de 31 decembrie 2020, în vederea executării lucrărilor de pietonalizare din zona străzii Libertăţii", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Potrivit comunicatului, pe durata lucrărilor vor putea intra cu maşina pe stradă doar riveranii.

Dublu sens pe strada Moscovei

Tot începând de luni, şi tot până la 31 decembrie, municipalitatea va închide traficul rutier prin Piaţa Ferdinand pe cele două benzi de circulaţie de pe sensul de mers dinspre Podul Sfântul Ladislau spre strada Iosif Vulcan.

Măsura va fi luată în paralel cu deschiderea traficului pe strada Patrioţilor din faţa restaurantului Astoria, care a fost asfaltată săptămâna trecută.

"În această perioadă strada Moscovei va deveni cu două sensuri de circulaţie şi se va interzice parcarea pe această stradă, iar pe strada Ady Endre se inversează circulaţia, în sensul că se va putea circula dinspre podul Sfântul Ladislau spre Clubul Constructorul", a transmis Primăria.

Astfel, pe durata lucrărilor, un conducător auto care va dori să ajungă de la Primărie la Prefectură va trebui să facă un ocol pe străzile Patrioţilor, Moscovei şi Roman Ciorogariu.

A doua variantă ar fi să circule pe strada Ady Endre până la sensul giratoriu de la Clubul Constructorul, unde să vireze la dreapta pentru a putea reveni spre centrul oraşului.