Strada Meşteşugarilor din cartierul Ioşia ar putea redeveni cu dublu sens la sfârşitul anului, după aproape opt luni de restricţii de circulaţie.
"Cel puţin un strat de asfalt"
Constructorul are ordin să finalizeze cel puțin turnarea primului strat de asfalt dintre cele trei proiectate până la finalul lunii viitoare.
"Intenţia noastră este ca traficul auto să revină la normal, cu circulaţia în două sensuri, până la finalul lunii decembrie", a declarat luni pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiş.
Luni la amiază, pe şantier se aflau 24 de muncitori, deserviţi de patru buldozere şi trei excavatoare.
"Încercăm să profităm la maxim de timpul bun rămas astfel încât la sfârşitul anului pe strada Meşteşugarilor să se poată circula din nou pe patru benzi", a spus Marchiş.
Lucrare de 8,5 milioane lei
Până acum, constructorii au realizat o parte din canalizarea pluvială, au turnat stratul suport pe cea mai mare parte a drumului şi au început primele asfaltări.
Concret, de la intersecţia străzii Meşteşugarilor cu Tabery Geza până la intersecţia cu strada Piteştilor, muncitorii au aşternut primul strat de asfalt pe toate cele patru benzi, iar în prezent toarnă și în zona străzii Barcăului.
La fel, de la intersecţia cu strada Piteştilor şi până la cea cu strada Oneştilor a fost pus primul strat de asfalt pe partea stângă a sensului de mers către Calea Aradului.
În paralel constructorii execută canalizarea pluvială, terasamentele şi bordurile pe partea dreaptă a arterei.
Lucrările de extindere a străzii Meşteşugarilor la patru benzi de circulaţie, cu amenajarea de piste pentru biciclete, trotuare cu o lăţime de 2 metri şi aliniamente de arbori pe ambele sensuri de mers, au fost atribuite asocierii formate din Trebor Drum Construct şi ProConSolutions.
Investiţia, menită să fluidizeze traficul în cartierul Ioşia, se ridică la 8,5 lei milioane lei, fără TVA, şi este programată să fie finalizată anul viitor.