Municipalitatea orădeană va supune luna aceasta dezbaterii publice un Plan de Urbanism Zonal care prevede, printre altele, lărgirea străzii Tudor Vladimirescu la patru benzi pe tronsonul delimitat de străzile Decebal şi Oneştilor.
"Strada Tudor Vladimirescu va fi lărgită la patru benzi, de la bulevardul Decebal spre strada Oneştilor. Măsura are o raţiune, pentru că acolo se dezvoltă blocuri şi va fi un trafic destul de mare. Unde este sediul RER vor fi blocuri", a declarat primarul Ilie Bolojan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit edilului, la intersecţiile străzii Vladimirescu cu fiecare dintre cele două artere va fi amenajat câte un pasaj rutier subteran pentru fluidizarea circulaţiei în zonă.
Planul de urbanism urmează să fie finalizat în ianuarie 2020, urmând ca municipalitatea să treacă apoi la realizarea studiilor de fezabilitate pentru cele două pasaje.
Potrivit planurilor Primăriei, lucrările ar urma să fie finanţate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional în ciclul de finanţare europeană 2021 - 2027.
"Scopul aceste investiţii este ca pe inelul central al oraşului, în jurul centrului istoric, să avem o circulaţie cât mai fluentă, iar actualele blocaje de circulaţie să fie rezolvate prin pasaje subterane care să asigure unda verde pentru tramvai", a declarat primarul Ilie Bolojan.
Valoarea estimată a investiţiei urmează să fie stabilită în urma studiului de fezabilitate.