Orădenii mai au la dispoziţie doar un weekend de scaldă. "Ştrandul Ioşia va fi închis accesului publicului în perioada 16 decembrie - 13 ianuarie pentru lucrări de igienizare, întreţinere şi reparaţii", a declarat, joi, Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit directorului ADP, anul viitor, Ioşia s-ar putea să fie singurul ştrand funcţional. "Până în prezent s-a făcut achiziţionarea proiectării viitorului aquaparc. Aceasta trebuie finalizată în 60 de zile, după care vor fi scoase la licitaţie lucrările efective. Dacă totul merge bine, undeva în februarie ar putea fi organizată licitaţia pentru lucrări iar din vară să înceapă amenajările", a spus Andrica.

Acesta a mai precizat că strategia ADP este ca treptat cele două ştranduri să ajungă să se autofinanţeze şi să nu mai fie subvenţionate de la bugetul local. "La ştrandul Ioşia aproape că suntem pe zero, dar la cel municipal mai avem încă de lucrat. Probabil lucrurile se vor mai echilibra după finalizarea viitorului aquaparc, când, oferind orădenilor alte condiţii, vom putea cere şi alt preţ pe biletul de intrare", a declarat directorul, ferindu-se să estimeze la cât ar putea scumpi un bilet de intrare.

De asemenea, reprezentanţii ADP nu exclud varianta de a transforma ştrandul Ioşia într-unul permanent, prin acoperirea unuia dintre bazine, astfel încât să poată funcţiona fără probleme inclusiv pe timpul iernii. În funcţie de politica municipalităţii, noile facilităţi s-ar putea reflecta ulterior atât în preţul biletului cât şi în modul de acordare a gratuităţilor pentru pensionari.