Străzile Aurel Lazăr şi Ady Endre, din centrul istoric al Oradiei, se închid pe câte o porţiune traficului auto pentru lucrări de modernizare.

Cu sens unic...

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, Comisia tehnică pentru probleme de circulaţie din cadrul Primăriei a hotărât, joi, închiderea unei benzi de circulaţie de pe strada Andrei Şaguna, pe tronsonul delimitat de Parcul Traian şi strada Libertăţii, pe sensul de mers către aceasta din urmă.

Restricţiile de circulaţie se vor aplica timp de o săptămână în intervalul 23-31 octombrie.

"În această perioadă, pe strada Andrei Şaguna se va putea circula pe un singur sens, cel dinspre parcul Traian", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, traficul auto va fi restricţionat pentru desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor de modernizare a străzii Aurel Lazăr şi transformare a acesteia în arteră pietonală.

Până în prezent, constructorul Gavella a realizat 50% dintre lucrări, acestea cuprinzând infrastructura de apă, canalizare pluvială şi menajeră şi energie termică. Totodată, constructorii au început pietruirea viitoarei artere pietonale pornind dinspre strada Republicii spre Libertăţii.

... cu excepţia riveranilor

Tot joi, Comisia tehnică pentru probleme de circulaţie a hotărât închiderea străzii Ady Endre pe tronsonul delimitat de Clubul Constructorul şi Piaţa Ferdinand.

Interdicţia, valabilă în intervalul 26 octombrie – 2 noiembrie, se va aplica tuturor participanţilor la trafic, cu excepţia riveranilor.

Restricţiile de circulaţie vor fi aplicate pentru ca firma Gavella să poată desfăşura în condiţii de siguranţă lucrările de reabilitare, modernizare şi refacere a scuarurilor din Piaţa Ferdinand.

Până în prezent lucrările au fost realizate în proporţie de 60%. Constructorul a finalizat lucrările de reţele din subteran şi derulează lucrările de pietruire a pieţei.