Studenţi ai facultăţilor de Drept din Oradea, Cluj Napoca şi Sibiu, membri ai Asociaţiilor Studenţilor în Drept (ELSA) din cele trei centre universitare, participă în perioada 10-13 noiembrie la un schimb de experienţă la Oradea.
În cadrul evenimentului, studenţii au programate dezbateri pe probleme juridice, o vizită la Penitenciarul Oradea, un tur al obiectivelor turistice din municipiu şi, nu în ultimul rând, petreceri în cluburile din oraş.
Joi, cei 65 de studenţi implicaţi în proiect au participat la o "Discuţie în Plen", o dezbatere pe tema accidentelor rutiere, în care i-au avut ca invitaţi pe judecătorul Mihail Udroiu de la Curtea de Apel Oradea, membru al Comisiei de elaborare a noului Cod penal şi al noului Cod de procedură penală, respectiv pe avocatele Simona Paşcu şi Ramona Matica.
"Încercăm să oferim lămuriri pe partea juridică în ceea ce priveşte accidentele de circulaţie, cu privire la modul de stabilire a culpei persoanei vinovate de producerea accidentului, modul în care o persoană poate să obţină despăgubiri, limitele în care răspund societăţile de asigurări şi ce se întâmplă cu cererile în cazul în care societatea intră în faliment sau în procedură de insolvenţă", a declarat avocata Simona Paşcu.
Vineri, studenţii vor face o vizită la Penitenciarul Oradea, după care vor participa la o nouă dezbatere, pe tema "Ariile Protejate" din domeniul Dreptului Mediului, întâlnire moderată de profesorul Oana Mihăilă.
Evenimentul are incluse şi vizitarea unor obiective turistice din municipiu, dar şi jocuri de societate respectiv petreceri pregătite în mai multe cluburi din Oradea.