Prorectorul responsabil cu problemele studenţilor, Elena Bonchiş, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în semestrul doi al acestui an universitar Senatul Universităţii a acordat pentru tot atâţia studenţi nouă burse sociale ocazionale, în valoare de câte 200 de lei, iar pentru alţi zece studenţi burse ocazionale de merit, în acelaşi cuantum, pe baza activităţilor ştiinţifice, culturale şi sportive obţinute în a doua parte a anului. "Cele 10 burse ocazionale de merit au fost acordate după analizarea a 28 de solicitări", a precizat profesoara Elena Bonchiş.

Aceasta a adăugat, de asemenea, că spre deosebire de anul trecut, în acest an au beneficiat de Programul Euro 200 doar trei studenţi care au primit echivalentul a 200 de euro pentru a-şi achiziţiona calculatoare, ceea ce - totuşi - înseamnă mai mult decât anul precedent, când de acest program nu a beneficiat nici un student al Universităţii.

În ceea ce priveşte biletele de tabără, prorectorul a anunţat că Universitatea Oradea a primit de la Ministerul Educaţiei, pe 16 iunie, 231 de tichete, pentru care studenţii trebuie să depună cereri la secretariatele facultăţilor, perioada de aplicare fiind 17 - 23 iunie. Ca să fie eligibili, studenţii trebuie să fie înscrişi la forma de învăţământ fără taxă şi să fie integralişti, adică să fi promovat toate examenele din acest an universitar, acordarea biletelor urmând să se facă în ordinea descrescătoare a mediilor.

"Avem cu 10-15 mai multe bilete decât anul trecut, iar noutatea este că din această vară Ministerul impune pentru fiecare tabără câte un program la care studenţii vor fi obligaţi să participe, asumându-şi această obligaţie în scris, prin completarea unui formular în care vor declara acest lucru pe proprie răspundere", a explicat profesorul Bonchiş.

Prorectorul a precizat, de asemenea, că deocamdată Universitatea a primit doar numărul de locuri de la Minister, nu şi locaţiile şi perioadele în care studenţii vor putea merge în tabere.

Anul trecut, studenţii orădeni au beneficiat de tabere la Costineşti, la Voineasa, la Băile Herculane şi la Băile Felix.

Listele cu beneficiarii din acest an vor fi publicate pe data de 30 iunie.