Doar 47,6% dintre cei peste 31.600 de fermieri eligibili şi-au depus cereri de subvenţie la APIA Bihor în cele 38 de zile lucrătoare care au trecut de la deschiderea campaniei de preluare a solicitărilor pe 16 martie. Asta înseamnă o medie de 397 cereri pe zi. În timpul rămas până la termenul limită, angajaţii agenţiei vor trebui să preia de două ori mai multe cereri pe zi pentru a putea procesa toate solicitările.

"La APIA, Centrul Judeţean Bihor, au fost depuse doar 15.070 cereri de plată, ceea ce reprezintă 47,6% din totalul de 31.666 cereri depuse în anul 2025, pentru o suprafaţă de doar 67.439,17 hectare, 21,5% din suprafaţa solicitată în 2025", au transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii APIA Bihor.

Având în vedere că până la termenul limită din 5 iunie au mai rămas 22 de zile lucrătoare, în continuare funcţionarii ar trebui să preia aproape de două ori mai multe cereri de plată a subvenţiei la hectar pe zi.

"Angajaţii APIA CJ Bihor vor face tot posibilul pentru a prelua toate cererile fermierilor până în data de 5 iunie, ceea ce înseamnă un număr de 755 cereri pe zi lucrătoare", a declarat directorul APIA Bihor, Ioan Sorin Roman.

Pentru a nu se ajunge în situaţia ca unii fermieri să nu îşi poată depune cererile de plată până la termenul limită, reprezentanţii APIA Bihor le-au cerut agricultorilor să respecte programările, iar UAT-urilor de care aparţin aceștia să transmită de urgenţă adeverinţele acestora către APIA Bihor.

Fermierii care nu îşi depun solicitările la timp riscă să rămână fără subvenţie, având în vedere că în Campania 2026, la fel ca anul trecut, nu există posibilitatea depunerii solicitărilor cu penalităţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!