A bătut vântul şi a fost rece, dar măcar a alungat norii care riscau să strice sărbătoarea. Mai bine de 15.000 de orădeni au profitat, marţi, de momentul de respiro pentru a participa la ceremoniile din Parcul 1 Decembrie şi a urmări parada din Centrul Civic, dedicate Zilei Naţionale a României.

Mai civilizaţi

Orădenii au început să sosească în Parcul 1 Decembrie chiar şi cu o jumătate de ceas înaintea orei 11, când a fost programată începerea ceremonialului militar şi religios organizat de Prefectura Bihor şi Garnizoana Oradea, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Judeţean. Cei mai harnici au avut timp să-şi cumpere cocarde şi steguleţe tricolore, iar apoi să-şi ocupe cele mai bune locuri pentru a vedea apoi atât militarii, cât şi pe oficialii locali.

După ce un ofiţer le-a amintit regulile, rugându-i să-şi seteze telefoanele cu sonorul silenţios, să adopte în momentul intonării Imnului o atitudine solemnă, iar pe jurnalişti să nu se foiască, aşa cum fac adesea, interpunându-se între Garda de Onoare şi oficialităţile care primesc Onorul, la ora 11 fix salutul ceremonial i-a fost prezentat prefectului Claudiu Pop, însoţit de noul Comandant al Garnizoanei, colonelul Mihai Ilieş.

Fanfara Şcolii de pregătire a agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu a intonat Imnul, cântat apoi şi cu vocea, emoţionant, de un elev al Şcolii Gimnaziale Dimitrie Cantemir, David Sotiuţ, îmbrăcat în costum popular.

Chiar dacă, apoi, cei patru preoţi ortodocşi care au oficiat Te Deum-ul au cam lungit-o, oamenii au fost răbdători şi s-au abţinut să vocifereze ori să iasă "la o ţigară", ca în anii trecuţi, aşteptând cuminţi încheierea slujbei.

"Niciodată n-am fost aşa mulţi! Bravo!"

La fel ca de fiecare dată, după serviciul religios a fost invitat să se adreseze celor de faţă un istoric, anul acesta misiunea revenindu-i profesorului universitar Viorel Faur. Spre deosebire, însă, de toţi anii trecuţi, acesta nu a mai vorbit despre importanţa Marii Uniri declarate cu 97 de ani în urmă la Alba Iulia, ci – ca fost membru în cel dintâi Parlament al României de după 1989 – despre modul în care ziua de 1 Decembrie a fost adoptată ca sărbătoare naţională, prin lege, în iunie 1990.

"Nu mai puteam atunci să sărbătorim 23 august (...) Am avut în trecut multe sărbători, le păstrăm şi le evocăm, dar singura noastră coloană vertebrală este Unirea. (...) Romulus Vulpescu, scriitor originar de aici, din Oradea, şi el senator, a propus ziua Marii Uniri, pentru că românii din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş nu erau aşa vizibili precum ceilalţi români, care făcuseră Unirea cea Mică. (...) 1 Decembrie marchează finalul unui proces glorios către unitatea naţiunii. (...) Niciodată nu am mai fost aşa mulţi ca astăzi, să sărbătorim Marea Unire. Bravo nouă! Bravo tuturor celor din toată ţara, care şi-au făcut timp şi fac să se vorbească despre această zi! La mulţi ani!", a spus istoricul Viorel Faur.

"Statul român, întregit în forma lui de astăzi, trebuie preţuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci şi nezguduite în alcătuirea geografică a pământului strămoşesc, în firea poporului român şi în trăinicia lui nepilduită, în legăturile lui sufleteşti întărite prin unitatea aceluiaşi grai, aceleiaşi credinţe, aceloraşi datini şi obiceiuri, în asemănarea nedezminţită a întocmirilor şi aşezămintelor moştenite din bătrâni şi, mai presus de toate, în puterea morală a conştiinţei naţionale, fără de care ar fi şubrede şi nesigure toate celelalte temeiuri", a spus, citându-l pe Nicolae Iorga, şi prefectul Claudiu Pop.

Primul colind

Tot prefectul judeţului Bihor a oferit apoi diplome de excelenţă unor ofiţeri orădeni, pentru activitatea din ultimii ani: generalului Ioan Baş, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, comisarului şef Marin Bondar, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, colonelului Ioan Huluban, şeful Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei, colonelului (r) Grigore Moraru (fost Comandant al Garnizoanei Oradea), chestorului şef Liviu Popa, şeful Poliţiei Bihor, colonelului Eduard Simion, directorul Centrului de Excelenţă al NATO de la Oradea, comisarulului şef Ovidiu Stanciu, de la Şcoala de pregătire a agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu, şi corului Traian Moşoiu.

De altfel, membrii corului au interpretat apoi câteva cântece patriotice, dar numai după un colind, pe cât de necunoscut, pe tot atât de frumos, ca o rugăciune către Avram Iancu, oferit de Viorica Marc Bulzan.

Nici anul acesta incidentele nu au lipsit cu totul, la un moment dat unui bărbat făcându-i-se rău şi având nevoie de prim ajutor, după care a fost şi transportat la Spitalul Judeţean cu o maşină a Serviciului de Ambulanţă.

Unii cu coroanele, alţii cu fasolea...

Ultimul moment oficial al festivităţilor din Parcul 1 Decembrie a fost, ca de obicei, depunerea unor coroane şi jerbe de flori pe soclul Statuii Ostaşului Român, anul acesta fiind remarcat inclusiv preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, care a şi făcut acest lucru împreună cu celălalt vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ionel Avrigeanu.

Între oficiali au mai fost prezenţi primarul Ilie Bolojan şi viceprimarul Mircea Mălan, senatorul Gavrilă Ghilea, deputaţii Florica Cherecheş, Lucia Varga, Ioan Cupşa, şefii mai multor instituţii deconcentrate, dar şi liderii religioşi ai ortodocşilor, PS Sofronie, şi greco-catolicilor, PS Virgil Bercea.

În timp ce, înaintea acestora ori împreună cu aceştia, majoritatea orădenilor s-au îndreptat spre platoul din Centrul Civic pentru a asista la parada militară, la bucătăriile mobile ale Garnizoanei se şi formase deja o coadă pentru una din cele 2.700 de porţii de fasole cu ciolan, cei mai "harnici" fiind din rândul bătrânilor, persoanelor fără adăpost ori pur şi simplu pofticioşilor atraşi de miros.

Paradă cu aplauze

La ora 12.35 a început ultimul şi, probabil, cel mai aşteptat moment al zilei, la care au asistat, potrivit estimărilor Jandarmeriei, 15.000 de persoane, mulţimea luând cu asalt întreaga zonă de la marginea dinspre Colegiul Gojdu a Parcului 1 Decembrie până dincolo de Oradea Plaza, ba ocupând chiar şi terasele blocurilor din Centrul Civic. Pentru asigurarea ordinii publice, 150 de jandarmi bihoreni au fost pe poziţii.

Parada a fost deschisă de defilarea trupelor Batalionului 54 Transmisiuni, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a personalului SMURD şi Ambulanţei, Poliţiei (care a făcut senzaţie, etalând câini dresaţi), Poliţiei de Frontieră, SRI, Şcolii Avram Iancu şi Poliţiei Locale, urmaţi apoi de tineri în uniforme militare dinainte de 1989, în costume populare sau, pur şi simplu, în haine de duminică.

Parada a continuat cu tehnica din dotarea diferitelor structuri de apărare, ordine publică şi siguranţă, orădenii putând vedea autospeciale de Transmisiuni Militare pe platforme ARO, autospeciale pentru sprijin logistic şi autocisterne pe platforme DAC, autoturisme Duster ale ISU şi Poliţiei, VW Transporter aparţinând Jandarmeriei (foarte apreciate, mai ales de către copii, datorită jandarmilor mascaţi şi înarmaţi ce stăteau în uşile laterale), autospeciale Opel ale Jandarmeriei, ambulanţe Mercedes pentru intervenţii medicale de categoria B1 ale SMURD, precum şi – tot Mercedes – pentru transport personal şi victime multiple, autospecială Mercedes a ISU pentru decontaminare şi cercetare chimică, maşini ale Pompierilor pentru stingerea incendiilor, un Duster pentru control trafic al SAJ şi un Fiat Punto pentru asistenţa la domiciliu, precum şi două autospeciale Mercedes pentru intervenţie cu dotare B1/B2, o motocicletă BMW a Poliţiei Rutiere, Jeep-ul Grand Cherokee al Poliţiei Bihor, Loganuri şi VW Polo de Poliţie, două autospeciale de intervenţie cu mascaţi înarmaţi în uşi şi pe plafoniere, un autolaborator criminalistic, mai multe Loganuri şi Dustere ale Poliţiei Bihor şi Poliţiei Locale, diverse maşini de teren ale Poliţiei de Frontieră, o autospecială pentru intervenţii pirotehnice a SRI, iar la final o Toyota Hilux a Salvamont Bihor purtând o barcă şi scafandri pe semiremorcă, plus un Duster purtând un ATV şi o şenilată.

Parada a fost încheiată, fireşte, de fanfară, în aplauzele neobişnuit de însufleţite ale orădenilor care par să fi simţit mai intens ca în mulţi alţi ani că 1 Decembrie este Ziua ţării lor.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! La mulţi ani, orădeni!