Dezamăgire în rândul suporterilor poloului orădean! Vineri seară, echipa CSM Digi nu a reuşit să-şi adjudece al zecelea trofeu consecutiv după ce a pierdut, în deplasare, meciul decisiv al finalei cu Steaua Bucureşti.

Cu o evoluţie de nerecunoscut în acest joc, sportivii antrenaţi de orădeanul Kadar Kalman au fost conduşi pe tot parcursul partidei, câştigate de bucureşteni cu scorul final de 12-5.

De precizat faptul că, în premieră, sportivii de la CSM Digi au fost susţinuţi de fanii din Oradea chiar în piaţa centrală a oraşului, unde sute de oameni s-au adunat să urmărească partida decisivă pe un ecran mare amplasat acolo de clubul CSM Oradea în colaborare cu Primăria. Organizatorii au aşezat în Piaţa Unirii şi circa 1.000 de scaune.

Meciul a început dezastruos pentru campioana en-titre, care după primele opt minute de joc s-a văzut condusă cu un neverosimil 5-1.

Nici în sfertul secund nu şi-au revenit orădenii şi au mai încasat trei goluri, marcând unul singur, astfel că în pauza mare s-a intrat cu scorul de 8-2 pentru Steaua şi şansele pentru partea secundă erau minime pentru bihoreni.

Deşi se aştepta un oarecare reviriment în jumătatea a doua, sfertul al treilea nu a adus nici măcar un gol pentru orădeni, care au mai încasat în schimb două, intrând în ultima pauză cu scorul de 2-10.

"Parcă ar juca echipa Crişul, nu CSM", a reacţionat un suporter orădean din Piaţa Unirii. "Nici în cupele europene nu am pierdut aşa", a spus altul.

Din păcate, diferenţa de pe tabelă nu a putut fi micşorată foarte mult nici în ultimul sfert, când totuşi elevii antrenorului Kadar Kalman au marcat de trei ori, mai mult decât au făcut-o în primele trei sferturi, dar au mai primit şi alte două goluri, astfel că rezultatul final a consemnat o victorie la şapte goluri pentru bucureşteni, scor 12-5.

S-a consemnat, astfel, una dintre cele mai usturătoare înfrângeri pentru echipa orădeană de polo din ultimii zece ani, mai cu seamă că a survenit tocmai în campionatul intern şi nu în cupele europene. În acest fel, pentru prima oară după nouă ani, trofeul Superligii Naţionale de polo nu mai vine la Oradea şi a rămas la Bucureşti.

Într-o ceremonie ulterioară finalei, poloiştii orădeni au primit deloc încântaţi medaliile de argint.


Steaua – CSM Digi 12-5 (5-1 3-1, 2-0, 2-3)

Marcatori Steaua: Murisic 4 goluri, Filipovic 3 (1 din 5 m), P. Ianc 2, Teohari 1, Cr. Călin 1 şi D. Goanţă 1 gol.

Marcatori CSM Digi: M. Gheorghe 1 gol, M. Chioveanu 1, T. Negrean 1, D. Markovic 1 şi V. Cupic 1 gol.

Pe de altă parte, sâmbătă şi luni, în Piaţa Unirii vor fi transmise în direct meciurile 3 şi 4 ale finalei Ligii Naţionale de Baschet, în care echipa CSM CSU Oradea întâlneşte BC Mureş.