Să auzi și să nu crezi! Reuniunea de joi a Consiliului Județean Bihor, desfășurată online, a prilejuit felicitări la adresa președintelui liberal Ilie Bolojan din partea liderului consilierilor UDMR, Borsi Lorant, care a apreciat echilibrul împărțirii către unitățile administrativ-teritoriale a 27,143 milioane lei din fondul de rezervă al CJ Bihor. Felicitările au fost cu atât mai surprinzătoare cu cât cele mai multe comune cu primari UDMR au primit cele mai mici sume.
Cum s-au repartizat banii
La reuniunea de joi a fost decisă prima repartizare de bani sub conducerea președintelui Ilie Bolojan, la adresa căruia, de cele mai multe ori, consilierii județeni ai UDMR aduc critici aproape pe orice subiect important.
Potrivit proiectului supus dezbaterii, comune cu primari PNL urmau să beneficieze de sume mult mai consistente decât în anii în care județul a fost condus de coaliția UDMR-PSD, chiar dacă numeric erau cei mai mulți (45 din 100). Astfel, comunei Aușeu i se repartizează 480.000 lei (pentru reparații de drumuri și străzi, lucrări la rețeaua de apă și canalizare), comuna Avram Iancu primește 480.000 lei (pentru programe de dezvoltare - investiții), Balcul 410.000 lei, Boianu Mare 280.000 lei, Buntești 400.000 lei, Holod 410.000 lei, Lăzăreni 460.000 lei, Nojorid 400.000 lei, Oșorhei 380.000 lei, Pomezeu 310.000 lei, Rieni 470.000 lei, Tileagd 610.000 lei etc.
Comune cu edili PSD au primit sume mult mai mici: Borod și Brusturi câte 124.000 lei, Căpâlna 184.180 lei, Cărpinet 170.000 lei, Copăcel 124.180 lei, Finiș 100.000 lei, Gepiu 289.000 lei, Sâmbăta și Sârbi câte 124.180 lei etc.
În schimb, unele comune cu primari UDMR n-au primit niciun leu (de exemplu, Borș), iar altele sume mai mici decât cele cu care erau obișnuite în perioada Pasztor - Mang: Curtuișeni, Buduslău, Roșiori, Șimian, Viișoara câte 100.000 lei, Paleu 200.000 lei, Tămășeu 124.180 lei, altele primind, ce-i drept, mai mult, cum ar fi Lugașu de Jos - 515.000 lei (pentru reparații la sistemul de alimentare cu apă).
„Mulțumesc pentru corectitudine”
În ciuda premiselor pentru un nou atac politic, liderul grupului de consilieri județeni ai UDMR, Borsi Lorant, l-a felicitat pe președintele CJ Bihor, mărturisind că nu se aștepta ca acesta să respecte un acord pe care PNL, PSD și UDMR - partidele reprezentate atunci (și de fapt și acum) în conducerea județului - l-au încheiat în 2019 pentru a conveni un mod de repartizare a banilor către primării cât mai neutru politic.
„În 2019 a fost semnat un acord între partide, atunci PNL nu a fost la conducerea Consiliului Județean și mulți au spus că PNL nu se va ține de cuvânt când va veni la conducere. Acum eu doresc să-i mulțumesc pentru corectitudine domnului președinte Bolojan”, a spus Borsi Lorant.
De altfel, tot surprinzător, hotărârea de repartizare a sumelor din fondul de rezervă a fost adoptată cu votul unanim al tuturor celor 35 de consilieri județeni, indiferent de apartenența politică, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 12 ani, de fiecare dată ba liberalii, ba pesediștii și udemeriștii acuzând discriminarea propriilor primari.
Criteriile lui Bolojan
După încheierea reuniunii, BIHOREANUL l-a întrebat pe președintele CJ Bihor ce criterii a folosit la repartizarea sumelor, având în vedere că la finele anului trecut, tot la propunerea sa, majoritatea formată din reprezentanții PNL au votat o hotărâre potrivit căreia banii către primării vor fi împărțiți luând în considerare nu mai puțin de 12 factori, de la curățenia localităților până la eficiența administrării localităților (încasarea taxelor și impozitelor la bugetele locale, sumele cheltuite de fiecare locuitor pentru întreținerea Primăriilor etc).
„Deocamdată nu am utilizat cele 12 criterii, pentru că din execuția bugetară pe acest an au trecut doar șase luni. Unele, însă, le-am avut în vedere. Am ținut seama de principiile stabilite în acordul din 2019, care reducea subiectivismul politic, am alocat fonduri invers proporțional cu IVG-ul (n.r. – sumele colectate ca impozit pe venitul global), așa încât primării cu IVG mare au primit mai puțin decât cele cu IVG mic. S-a decis și o bonificație pentru primăriile cu cheltuieli de personal pe cap de locuitor sub valorile recomandate”, a explicat Bolojan.
Președintele CJ Bihor a spus, de asemenea, că de anul viitor, pentru eliminarea subiectivismului politic în distribuirea fondurilor către primării, „vom introduce un soft, un program informatic, așa încât se vor introduce toate cifrele și împărțirea se va face în funcție de ele”. Bolojan a precizat că atunci vor fi folosite și toate cele 12 criterii hotărâte la finele anului trecut.
Vezi mai jos câți bani primește fiecare unitate administrativ-teritorială!