Handbalistele de la formaţia CSU Oradea au furnizat surpriza etapei a III-a din Seria B a campionatului Diviziei A, după ce sâmbătă au obţinut o remiză pe terenul echipei FC Argeş, grupare mult mai bine cotată şi care după primele două etape avea punctaj maxim.

Meciul, desfăşurat la Piteşti, s-a încheiat cu scorul de 30-30, după ce la pauză gazdele conduceau la limită, cu 15-14.

Aşa după cum o arată şi scorul, jocul a fost foarte echilibrat, dar caracterizat de fair-play, fiecare echipă fiind sancţionată doar cu o singură eliminare pe durata disputei.

De la început şi până la sfârşit cele două echipe au mers cap la cap, iar dacă prima parte a fost adjudecată de gazde cu 15-14, în cea de-a doua s-au impus bihorencele cu 16-15.

Este de remarcat numărul mare de goluri reuşit de formaţia pregătită de Doina Ardelean, semn că numărul ratărilor din primele două etape s-a diminuat simţitor. De altfel, golghetera Cipriana Petric a perforat poarta argeşencelor de 11 ori, dovedind o poftă de joc şi un angajament, cu toate că a jucat făară a fi complet refăcută, după o accidentare la genunchi.

Alături de Cipriana, şi-au mai trecut numele pe lista marcatoarelor de la CSU: Geta Diniş Vârtic, cu 9 goluri, Jenica Rudics, cu 4, Irina Munteanu, cu 3, Elisabeta Hlinca, autoare a 2 goluri şi Gulnara Bitiş, cu 1 gol. Au mai jucat însă şi: Anamaria Hercuţ, Cornelia Vrabie, Camelia Bortoş şi Cristina Matias, precum şi portarii Claudia Cetăţeanu şi Crina Pintea .

De menţionat că a revenit şi Cornelia Vrabie, o componentă de bază în angrenajul echipei, astfel, încet echipa orădeană se îndreaptă spre formula completă.

În celelate partide ale etapei a III-a din Seria B a campionatului Diviziei A la handbal feminin, rezultatele consemnate au fost: Corona II Braşov – Crişul Chişineu-Criş 29-23, Naţional Râmnicu Vâlcea – CSU Reşiţa 25-24, CSU de Vest Timişoara – Olimpic Târgu Mureş 37-32, KSE Târgu Secuiesc – ACS Odorheiu Secuiesc 28-20, Minaur Baia Mare – SCM Timişoara 29-28 şi Mureşul Târgu Mureş – Dacia Mioveni 23-24.

Pentru CSU Oradea urmează deplasarea de la Odorheiu Secuiesc, pentru jocul din  etapa IV-a, programată miercuri, 11 octombrie, iar sâmbătă o nouă întâlnire cu publicul orădean, când la Oradea va veni Olimpic Târgu Mureş.