Emisiunea "Masterchef" de la Pro TV va fi prezentată de Gina Pistol, care astfel se va reuni cu chefii Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu, cu care până acum a lucrat la Antena 1, la emisiunea "Chefi la cuţite", a anunţat luni paginademedia.ro.

"Pentru mine, MasterChef este o provocare care cred că a venit în cel mai bun moment. Dacă în 2013 eram în postura de concurent MasterChef, unde am simţit ce înseamnă să găteşti sub presiunea probelor, acum, după mai bine de 10 ani, intru în rolul de gazdă a emisiunii. Sunt pregătită să împart toate bucuriile cu concurenţii, să descopăr oameni frumoşi şi interesanţi, dar şi să trăiesc emoţiile ce vor umple platoul de filmare", a declarat Gina Pistol.

Prezentatoarea MasterChef România mai spune că revederea cu cei trei chefi a fost ca o reîntâlnire cu prieteni apropiaţi.

"Revederea cu cei 3 chefi a fost exact aşa cum m-am aşteptat: ca o reîntâlnire cu prieteni dragi – emoţionantă, plină de bucurie şi cu planuri şi speranţe pentru ce va urma. Şi credeţi-mă, vor urma multe seri pline de entertainment pur, zâmbete, poveşti de viaţă şi personaje absolut fascinante", a mai spus prezentatoarea TV.

Cei trei chefi, împreună cu Pro TV, sunt în război cu Antena Grup, având mai multe procese în justiţie. Anul trecut, Bontea, Scărlătescu şi Dumitrescu au refuzat să se prezinte la filmările pentru un nou sezon din "Chefi la cuţite", iar postul tv i-a concediat.

Ulterior, cei trei au fost anunţaţi ca juraţi la "Masterchef", la Pro TV, ceea ce a dus la o serie de procese demarate de Antena Group, o parte dintre ele pierdute deja în primă instanţă.

La Antena 1, Gina Pistol a prezentat emisiuni de succes, cum ar fi "Chefi la cuţite" sau "Asia Express".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!