Surpriză la aniversarea unui deceniu de la înfiinţarea Zonei Metropolitane Oradea, moment marcat sâmbătă la Hotelul DoubleTree by Hilton. Fostul primar Petru Filip, preşedinte fondator al ZMO, s-a declarat un susţinător al unificării localităţilor Oradea şi Băile Felix. „Băile Felix reprezintă un brand în dezvoltarea municipiului Oradea, că place, că nu!”, a declarat senatorul PSD, ieşit de o vreme din viaţa publică orădeană.
Parlamentarul şi-a argumentat poziţia cu studiul de fezabilitate privind dezvoltarea aeroportului Oradea ca aeroport internaţional făcut la mijlocul anilor ’90 de Agenţia de comerţ a SUA, din care rezultă că municipiul şi comuna limitrofă sunt condamnate să se dezvolte împreună.
„În studiu scrie că dezvoltarea aeroportului este legată de dezvoltarea Băilor Felix, punct! Îmi pun următoarea întrebare: comuna Sînmartin este în stare să gestioneze Băile Felix şi să le ridice din punct de vedere financiar la nivelul la care ar trebui pentru ca ele să devină un brand şi să facă astfel încât să nu te duci pe o alee unde poate e mizerie, dar alături e un hotel aranjat ca lumea? Răspundeţi dumneavoastră!”, a spus Filip.
„Ne putem confrunta pe alte teme”
La fel ca şi alţi colegi din partid, precum senatorul Florian Bodog, directorul comercial al CAO, Ovidiu Mureşan, sau fostul PSD-ist Cladiu Pop, acum prefect de Bihor, Filip a spus clar că susţine uniunea. „Sigur că mă voi duce la vot”, a spus senatorul.
Prin comparaţie cu liderul PSD Bihor, Ioan Mang, care a preferat să atace proiectul fuziunii din dorinţa de a rămâne o voce a opoziţiei, Filip a afirmat că unificarea este o problemă administrativă şi nu politică. „Ne putem confrunta pe alte teme, dar pe această chestiune de perspectivă, trebuie să ne gândim aşa cum ne-am gândit în 2003, când am înfiinţat Zona Metropolitană Oradea”, a declarat fostul primar.
Petru Filip i-a atras atenţia primarului Ilie Bolojan că validarea referendumului din 10 mai este doar un pas din procesul de unificare al celor două localităţi, acesta urmând să fie confirmat de Parlament. „Să nu credeţi că va fi o chestiune formală. Vor fi dezbateri, se vor trezi pasiuni şi se vor pune întrebări. Acest proiect va trebui pregătit foarte bine pentru ca legea să poată fi trecută prin Parlament”, a avertizat senatorul.
50 de proiecte
La întâlnire au mai luat parte, printre alţii, directorul ADR Nord-Vest Marcel Boloş, primarii de Sîntandrei, Oşorhei şi Borş, Ioan Mărcuş, Ioan Pop şi Batori Geza, directorul ZMO, Adrian Foghiş şi mulţi alţii.
Potrivit lui Foghiş, în cei 10 ani de la înfiinţare, ZMO a gestionat peste 50 de proiecte, dintre care cele mai cunoscute sunt Aparegio, care vizează introducerea reţelelor de apă şi canalizare în toată zona metropolitană, şi Eurobusiness, care vizează crearea de noi locuri de muncă, şi pregăteşte un nou portofoliu de proiecte.
Cel mai îndrăzneţ proiect vizează construirea unui inel ocolitor al oraşului care să înceapă din sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Densusianu cu Calea Sîntandreiului, cu traversare pe un pod peste linia ferată, pentru a înainta peste câmpuri până în dreptul parcului industrial, unde va traversa Crişul Repede şi şoseaua Borşului pe un pod o pasarelă. Drumul va ocoli cartierul Episcopia, pentru a se lega din nou în şosea între Biharia şi Satu Nou.
Proiectul, în valoare de 60 milioane euro, vizează construirea a 15 kilometri de drum pe patru benzi şi a fost prins în masterplanul pe transport trimis spre consultare Comisiei Europene.