Criticii CNADNR au motive de satisfacţie. La doar o lună după "reinaugurarea" tronsonului Oradea-Beiuş al DN 76 în urma încheierii lucrărilor de reciclare, şoseaua este din nou brăzdată de gropi, alimentând supoziţia că a fost mai degrabă o cârpeală decât o lucrare temeinică.

Potrivit locuitorilor din comunele de-a lungul şoselei, primele gropi au apărut pe raza comunei Ceica înainte de Crăciun, dar şoferii le simt deja şi pe porţiunea dintre Sânmartin şi Oradea.

Cei 50,3 km ai tronsonului Oradea-Beiuş au fost "rupţi" de CNADNR din proiectul iniţial, ce viza reabilitarea întregii şosele dintre Oradea şi Deva, lucrare finanţată cu fonduri europene, Compania reziliind anul trecut contractul pentru lucrare încheiat cu firma CCCF Timişoara şi renunţând, implicit, la fonduri UE în valoare de 37 milioane euro.

În locul reabilitării, CNADNR a comandat "punerea în siguranţă" a tronsonului din fonduri proprii de 9,1 milioane euro, prin realizarea unor "lucrări de reparaţii şi întreţinere periodică" ce constau în reciclarea asfaltului existent pe carosabil din 1961, anul construirii şoselei.

În ciuda declaraţiilor făcute la jumătatea lunii trecute de directorul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan, conform cărora garanţia de 2 ani pentru reciclare este suficientă, Inspectoratul de Stat în Construcţii consideră că, dimpotrivă, nu există, nicio garanţie reală în ce priveşte calitatea lucrărilor. De altfel, acesta este şi motivul pentru care ISC a făcut la Parchetul Oradea o plângere penală împotriva CNADNR.

În ciuda acestei situaţii, şeful Secţiei Drumuri Naţionale din Bihor, Octavian Balog, afirmă că apariţia gropilor nu trebuie să-i îngrijoreze pe şoferi. "Am identificat şapte eroziuni care se vor repara în aceste zile", spune Balog, adăugând că fenomenul era previzibil în condiţiile în care, pe de o parte, tronsonul nu a fost încă acoperit cu un strat de uzură, carosabilul având de suferit din cauza deszăpezirii cu sare şi nisip, iar pe de altă parte "ajustările" se vor face pe banii celor trei firme care au executat reciclarea.

Citiţi pe această temă şi articolele:

Drum la Parchet: Repararea DN 76 Oradea-Beiuş a ajuns subiect de anchetă a procurorilor

Reacţie CNADNR după denunţul Inspecţiei în Construcţii: DN 76 Oradea-Beiuş este doar "întreţinut", urmează să fie şi "reabilitat"